7 semne că ai putea trăi până la 100 de ani

Fiecare clipă este prețioasă, iar semnificația momentelor speciale este cu atât mai importantă pe măsură ce serbezi mai multe zile de naștere. Poate că 100 de ani ți se pare prea mult, dar longevitatea este un fenomen spre care tinde fiecare ființă, orice ar spune ea despre această acceptare. În prezent există peste 110.000 de persoane care au împlinit vârsta de 100 de ani la nivel mondial. Descoperă ce îți arată că ai putea fi și tu una dintre ele!

separator

Poți ajunge la acest prag de vârstă și te bucura de o calitate bună a vieții alături de cei dragi, dacă ai un stil de viață util pentru prevenirea îmbolnăvirilor și care favorizează sănătatea, bucuria și optimismul.

Iată care sunt semnele că vei ajunge la 100 de ani:

1. Te simți mereu mai tânăr decât vârsta din calendar

Ai senzația că ai 35 de ani când, de fapt, ai împlinit deja 55? Este un lucru foarte bun pentru longevitate, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie. Astfel, persoanele care se simt cu cel puțin 6 ani mai tinere decât sunt au un risc de deces mult mai redus într-un interval de 10 ani față de cele care își accentuează greutățile specifice vârstei reale. Dacă te simți mai în vârstă decât ești riscul de deces va crește cu până la 41%.

2. Consumi multe fructe și legume

Persoanele care consumă des fructe și legume au un risc de deces cu 46% mai scăzut față de cele care le mănâncă foarte rar, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Michigan. Locuitorii din Okinawa, Japonia, sunt o dovadă clară a eficienței unui meniu bazat pe aceste două ingrediente pentru că la fiecare 10.0000 de persoane 50 au peste 100 de ani. Cei mai în vârstă locuitori din Okinawa au consumat toată viața o dietă bazată pe produse vegetale și aproape toți au propria grădină.

3. Faci sport, ești o persoană activă și nu suferi de exces de kilograme

Persoanele care duc un mod sănătos de viață, sunt active, fac mișcare și au o dietă sănătoasă și echilibrată reușesc să își mențină organismul tânăr și sănătos, timp îndelungat. De asemenea, 2 cești de ceai consumate zilnic sunt esențiale pentru protecția inimii. Ceaiul negru și cel verde conțin catehine, care protejează vasele de sânge.

4. Ai un stil cu totul special

„Cei care au ajuns la 100 de ani au și trăsături de personalitate care îi diferențiază de restul persoanelor. Bucuria pentru lucrurile mărunte, optimismul, capacitatea de adaptare la schimbări și flexibilitatea sunt esențiale pentru evitarea stresului și a anxietății, favorizând longevitatea”, explică dr. Rosanne Leipzig, medic geriatru din New York.

5. Îți place peștele gătit

Adulții de vârste înaintate cu un nivel ridicat de grăsimi de tip Omega-3 în sânge trăiesc cu 2 ani mai mult decât cei cu un nivel redus din acești acizi grași esențiali, potrivit unui studiu realizat de specialiștii de la Universitatea Harvard. Participanții la studiu nu au luat suplimente cu Omega-3, ci au consumat mult pește proaspăt bogat în acest nutrient.

6. Somnul scurt de după amiază

Locuitorii de pe insula Ikaria din Grecia prezintă un procent foarte ridicat de persoane de peste 100 de ani și nu renunță deloc la somnul de după-amiază. Cercetătorii de la Harvard au monitorizat 23.000 de persoane într-un interval de 6 ani și au descoperit că cele care dorm de după-amiază cel puțin 30 de minute au un risc de deces ca urmare a afecțiunilor cardiovasculare cu 37% mai redus.

7. Ai prieteni, socializezi și faci activități de voluntariat

Potrivit specialiștilor, persoanele care simt că au o direcție clară în viață au un risc de deces foarte redus într-un interval de 14 ani. „Fă-ți mereu prieteni, alege un hobby diferit sau realizează activități de voluntariat. Unchiul meu are peste 90 de ani, dar lucrează în atelierul lui aproape în fiecare zi. Atunci când simți că totul are sens în jurul tău nu te vei mai concentra excesiv pe numărul de ani împliniți, ci vei dori să ameliorezi calitatea vieții tale de zi cu zi”, spune dr. Leipzig.

foto: iStock

Sursa

alte Articole interesante