9 reguli de bază pentru o inimă sănătoasă!

An de an, la 29 septembrie, este marcată Ziua mondială a inimii, la iniţiativa Federaţiei Mondiale a Inimii şi sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi al UNESCO.

separator

Evenimentul este o ocazie pentru a ne gândi mai mult la sănătatea noastră şi în special la inimile noastre. E alarmant faptul că bolile cardiovasculare reprezintă cauza nr. 1 de mortalitate prematură în întreaga lume, atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Dar, potrivit medicilor, cel puţin 80% din decesele premature datorate bolilor de inimă şi accidentelor vasculare cerebrale pot fi evitate dacă ar fi eliminați principalii factori de risc.tttt

Bolile de inimă reprezintă principala cauză a deceselor premature inclusiv în Republica Moldova şi depăşesc cu mult nivelul mediu european. În ultimii ani, mai mult de jumătate dintre oamenii apţi de muncă din ţara noastră ( 58%), au murit din cauza maladiilor cardiovasculare.

Potrivit medicilor, 40 % dintre moldoveni suferă de hipertensiune arterială. Boala mai este numită și ucigașul silențios, deoarece, de obicei, nu produce niciun fel de simptome, până când nu apar complicații grave. Hipertensiunea arterială, ca și toate bolile cardiovasculare, este generată de o alimentație incorectă, stres, fumat, consum excesiv de alcool şi lipsa de mişcare. Hipertensiunea arterială poate provoca anevrism, insuficiență cardiacă și renală, accidente vasculare cerebrale, orbire și infarct miocardic.

În prezent, peste 700.000 de moldoveni suferă de boli de inimă. Cea mai răspândită maladie a aparatului cardiovascular este cardiopatia ischemică, o tulburare miocardică datorată afectării arterelor inimii și necesităților nutritive ale miocardicului. Formele grave ale maladiei sunt infarctul miocardic și angina pectorală instabilă. Recuperarea pacienților este mai rapidă, dacă patologia este depistată la etapa inițială, spun specialiștii, care îi îndeamnă pe oameni să se adreseze după ajutor la apariția primelor simptome.

Potrivit specialiştilor, bolile cardiovasculare pot fi prevenite printr-o alimentaţie sănătoasă, fără sare şi zahăr în exces, cu mişcare fizică zilnică în spaţii nepoluate și menţinerea sub control a valorilor colesterolului şi glicemiei.

Iată care sunt, potrivit specialiștilor, cele 9 reguli de aur pe care trebuie să le respecți pentru a-ți menține inima sănătoasă cât mai mult timp!

1. Elimină stresul din viața ta

2. Evită băuturile dulci și carbogazoase, dar și excesul de sare

3. Controlează-ți în mod regulat glicemia (nivelul zahărului în sânge) și nivelul tensiunii arteriale

4. Menține-ți greutatea corporală în limitele normale

5. Obligatoriu, introdu în rația zilnică cel puțin 5-9 porții de legume și fructe proaspete

6. Cât mai multă mișcare!

7. Include în dietă produse mediteraneene (pește, măsline, ulei de măsline, alune)

8. Cât mai puține produse din carne procesată

9. Un NU hotărât fumatului!

alte Articole interesante