Accident îngrozitor la Drochia. Întreg echipajul unei ambulanțe a fost rănit grav, iar șoferul a murit

Un bărbat de 53 de ani a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital după ce o ambulanță a fost lovită de un SUV. Tragedia s-a întâmplat în această noapte, în jurul orei 01:23, în raionul Drochia.

separator
Potrivit poliției, ambulanța staționa pe marginea drumului fiind defectată și aștepta ajutor de urgență, iar în acel timp a fost lovită din viteză excesivă de un șofer beat de 20 de ani.

Șoferul salvării a murit pe loc, iar restul echipajului, pacientul și celălalt șofer au fost transportați în stare gravă la spital.

La fața locului au intervenit oamenii legii și trei echipe de salvare.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante