,,Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală” – fii parte a campaniei de caritate și adu zâmbetul pe chipul unui copil!

“Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea”, spunea Nelson Mandela. „Doar împreună putem să aducem zâmbetul pe chipul cât mai multor copii care nu îndrăznesc, decât cu eforturi mari, să spere la un viitor mai bun.”

separator
“Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală” – este campania care, ajunsă la cea de-a treia ediție, bucură, an de an, tot mai mulți copii și implică oameni cu suflet mare, dornici de a contribui la fapte bune și la un viitor mai bun pentru cei mici.

În primii doi ani ai acestei campanii, datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare, 150 de copii au pășit zâmbitori şi plini de speranță în noul an școlar cu ghiozdane noi și rechizite școlare. Și în acest an, Organizația de Binefacere Caritas Moldova își propune să ajute cât mai mulți copii nevoiași, pe care îi are în evidență.

Această campanie este un nou pas în demersul Caritas Moldova de a sprijini cât mai mulți copii defavorizați, pe părinții care nu au posibilități de achiziționa rechizite școlare precum și ca o formă de motivare a copiilor de a-și continua studiile. Anul acesta Caritas Moldova va veni în ajutorul a 100 de copii, cu vârste cuprinse între 7-13 ani, iar acești pași îi putem realiza doar împreună. Astfel, în perioada 29 iulie – 20 august, Caritas Moldova îndeamnă toți doritorii să doneze câte un ghiozdan sau rechizite școlare și astfel, un copil se va bucura de ceva atât de important pentru viitorul lui – accesul la învățătură.

Conform tradiției, această campanie se va încheia în data de 20 august când, la sediul Fundației de Binefacere Caritas Moldova vom organiza, pentru acești copii, un eveniment distractiv cu jocuri, ateliere hand-made, starturi vesele și multă dispoziție.

Când vă hotărâți să pregătiți ghiozdanul copilului dumneavoastră, vă rugăm să cumpărați un pix, un creion sau un caiet în plus, pentru un copil care îşi dorește să meargă la școală, dar nu are ghiozdan sau ce pune în el. Donațiile pot fi aduse lasediul Fundației de Binefacere Caritas Moldova, situat pe str. Gheorghe Asachi 30/1 din Chișinău (vizavi de Academia de Poliție), de luni până vineri între orele 08:00-17:00. Numărul de telefon la care poate fi contactată fundația pentru a efectua donații este +373 22 29 31 49 sau 078800239.

Mai mult, anul acesta în susținerea acestei campanii a venit și Lisnic BarberShop. Astfel, luni, pe 12 august, timp de o zi, Lisnic BarberShop va oferi în incinta localului situat pe str. Kogalniceanu,7, servicii de îngrijire a bărbii și tunsoare pentru bărbați, iar din banii colectați în urma prestării serviciilor, aceștia vor cumpăra rechizite și ghiozdane pentru copii defavorizați.

Fundația de Binefacere Caritas Moldova, este o organizație cu caracter umanitar și non-profit, care se îngrijește de cei mai nevoiași din țara noastră de mai mult de 24 de ani, principalii beneficiari sunt: persoanele în etate, fără adăpost, persoane cu dizabilități, copii, tineri, studenți, familii vulnerabile, familii monoparentale, șomeri, persoane aflate in situații de risc şi alte categorii vulnerabile. Pe parcursul acestor ani am fost alături şi susținut peste 5 000 persoane anual.  

alte Articole interesante