Ajută un copil să crească în brațele mamei

Misiunea Socială „Diaconia” lansează campania de Crăciun „În brațele mamei”. Desfășurată pentru al VII-lea an consecutiv, campania este o ocazie să ne unim eforturile pentru a-i oferi fiecărui copil, șansa de a rămâne alături de cea care i-a dat viaţă şi bucuria firească de a-i spune „mamă”.

separator

În cadrul campaniei vor fi organizate târguri de caritate, ateliere de confecţionare a jucăriilor la sediul companiilor, dar și altele, care au scopul de a sensibiliza societatea cu privire la problema mamelor orfane aflate în situații de criză La fel, în sprijinul acestei cauze, vor fi realizate şi evenimente în Diasporă, în Grecia, Portugalia, Italia etc.

„Apariția unui copil este o bucurie, indiferent în ce condiții și în ce perioadă se întâmplă acest lucru. Din păcate sunt situații în care această bucurie este umbrită de ignoranță, sărăcie și prejudecăți. Anume în această situație au ajuns tinerele din Centrul Maternal, fiind lăsate de toți cei care firesc ar trebui să fie alături, parteneri de viață sau familie. Asemeni pruncului Isus, care a avut la naștere doar ieslea săracă, acești copii au în principiu tot de ce are nevoie un prunc, dragostea maternă. Și în acest an, Diaconia vă invită, să fiți magii de la răsărit care aduc un dar, darul neprețuit de dragoste și grijă.” menționează Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia”
Doritorii de a susţine proiectul sunt îndemnaţi să doneze prin intermediul platformei Guvern24.md, sau pe site-ul Diaconiei. Toți banii colectați în urma acțiunilor campaniei, vor fi utilizați pentru asistarea familiilor aflate în criză temporară, beneficiare ale programului „În brațele mamei”.Până în prezent, datorită programului „În brațele mamei” au beneficiat de asistență 94 de cupluri „mamă-copil” aflate în situație de criză. Iar în acest an, 14 mame au primit asistență rezidențială și altele 11 în comunitate. Anul trecut, grație efortului a sutelor de voluntari, donatori și susținători ai campaniei, au fost adunați peste 120 de mii de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 800 de zile de siguranță în Centrul Maternal.

Mai multe informații despre program puteți găsi AICI.

alte Articole interesante