Alecu Mătrăgună: “Femeia e o fuziune de lucruri incredibile, de formule imposibile şi parole inaccesibile.”

Adorat de sute de fane şi mii de telespectatori… carismaticul şi ingeniosul prezentator şi interpret, Alecu Mătrăgună a ştiut cum să ne cucerească, astfel încât să ţi-l putem arăta şi ţie într-o ipostază cu totul diferită.

separator

Am aflat când incurabilul romantic se vede în costum de mire și ce parte a corpului adoră cel mai mult la iubita lui. Pe lângă pictorialele inedite ţi-am pregătit şi un interviu “ciudăţel” cu  metafore şi cuvinte originale la fel cum e viaţa de zi cu zi a celui mai râvnit prezentator de ştiri din Moldova.      

Pentru început, vezi cum decurge o zi „de vis” din viaţa lui Alecu Mătrăgună şi unde încearcă să evadeze în momentele stresante şi obositoare din viaţa lui.

Trece foarte repede. Când seara adormi cu gândul că dacă te vei trezi în aceeaşi dimineaţă şi nu ai schimba absolut nimic, atunci înseamnă că chiar a fost o zi reuşită. În momentele epuizante şi stresante din viaţa mea ador să evadez în scrierile mele, în privirile persoanei iubite, între corzile chitării, într-o carte bună sau într-o conversaţie cu un vechi prieten.

Secretul originalităţii şi simplităţii cu care încearcă să se manifeste în faţa publicului şi să cucerească o ţară întreagă

Nu inventez roata sau televiziunea. În faţa ta e o cameră, dincolo de care e un alt om, unul la fel ca tine – telespectatorul. Iar pentru că tu şi colegii tăi ai aflat primul ceva, pentru că ştii că e important să te împarţi cu ceea ce ai aflat, să-i aduci omului dincolo de sticlă vestea într-o manieră cât mai simplă, cât mai clară – trebuie la rândul tău să fii cât mai sincer şi deschis. Să nu joci teatru, să fii direct, să-i dai telespectatorului ştirile care-l privesc. Altfel pierzi din credibilitate şi, respectiv, din oamenii care stau dincolo de camera de filmat.

Bariera între muncă şi „romanele de serviciu”

O relaţie, dacă e una construită pe dragoste adevărată şi nu o pasiune, îndrăgosteală sau teatru pentru copii „Amorici”… presupune sinceritate, respect, responsabilitate. Noţiuni, pe care unii uşor le scapă în definiţia iubirii şi în construcţia iniţială sau demolarea inconştientă a „barierelor”, despre care vorbeai mai sus.

Despre ea…

asociez femeia cu lirisme. Femeia e o fuziune de lucruri incredibile, de formule imposibile şi parole inaccesibile.

Cornelia m-a cucerit prin obişnuinţa sa de a nu mă obişnui cu obişnuinţele ei.

cea mai sexy parte a corpului ei este cea ascunsă bine, bine de ochii lumii. Chiar sub cutia craniană.

îţi spun când fac  nuntă imediat ce răspund la toate întrebările acestui test psihologic.

Despre ele…

… pe lângă ecrane, muzică şi iubire îmi plac cărţile. Nu cele de joc.

… nu mă satur niciodată în viaţă de întrebări. Cum e precedenta inclusiv.

… de sărbători muncesc, pentru că ştirile nu se opresc niciodată.

… aş vrea în dar de la moşul un bonus hit şi un an la fel de plin de evenimente frumoase (poate chiar mai multe) şi cadouri, pe care le voi face din partea moşului oamenilor dragi mie.

Text: Cristina Mihalachi
Style: Anna Artiuhova
Make-up, Hair: Daniela Cosniceanu
Foto: Ala Melnic

Zima Letto
Adresa: str. Cuza Voda 49/1, Chişinău
Tel: +373 22 664613
Site: http://www.zimaletto.md/
513
str. Eminescu, teatrul Mihai Eminescu
Tel: +373 785 13 513
Facebook: str.513

alte Articole interesante