Este unica dietă acceptată de UNESCO

Te menţine sănătos, te fereşte de boli şi, cel mai important, îţi prelungeşte viaţa. Consumul de legume, fructe proaspete şi uscate, peşte, ulei de măsline, vin, cereale integrale sunt specifice acestei diete. Experţii o consideră drept una sănătoasă ce limitează grăsimile nocive în alimentaţie. Este vorba despre dieta mediteraneană.

separator
2

Iată care sunt tradițiile dietei mediteraniene:

• Fructele şi legumele se consumă zilnic, la fiecare masă sau ca gustări, cel puţin 6 porţii pe zi;
• Cereale şi produse cerealiere sunt incluse zilnic în meniu, mai cu seamă cele integrale sau din grâu dur;
• Lintea, fasolea, năutul – sunt alimente zilnice de bază;
• Uleiurile nu sunt interzise, ci sunt substituite prin grăsimi sănătoase, bogate în acizi graşi Omega-3;
• Nucile sau seminţele comestibile se consumă zilnic;
• Multe ierburi şi specii delicioase sunt adăugate cu regularitate în bucate;
• Peştele şi produsele de mare se consumă frecvent, de cel puţin două ori pe săptămână;
• Carne de pasăre, ouă, brânză se consumă moderat, de 1-2 ori pe săptămână;
• Carnea roşie şi dulciurile – mai rar decât o dată pe săptămână.
• Vinul roşu se consumă opţional, cu moderatie, zilnic.1Dieta mediteraniană nu este o dietă, e un stil de viaţă sănătos!

Specialiştii în nutriţie au inclus dieta mediteraniană în patrimoniul imaterial UNESCO, întrucât aceasta reduce riscul bolilor de inimă, scade incidenţa cancerului, bolii Alzheimer, obezităţii, bolilor endocrine, diabetului zaharat şi prelungeşte durata de viaţă.

Alimentele încărcate în antioxidanţi, vitamine şi microelemente sunt de bază

Fructele şi legumele proaspete colorate, frunzele verzi conţin compuşi benefici cu acţiune antioxidantă, care păstrează sănătatea inimii, vaselor de sânge, creierului, previn diabetul, cancerul, îmbătrânirea prematură, demenţa, păstrează vederea.
Salatele proaspete din spanac, rădăcină de fenicul, varză, conopidă, ardei graşi, castraveţi, roşii cu brânză feta, măslinele, bucatele din vinete, anghinarele sunt abundente în dieta mediteraniană.

3Cerealele integrale conţin minerale, vitaminele grupului B, fibre, reglează funcţia intestinelor

Pastele din grâu dur, pâinea şi alte produse, ce conţin inclusiv tărâţea de cereale, sunt incluse zilnic în meniu, întrucât acestea conţin fibre alimentare, proteine, vitaminele grupului B, microelemente, acizi graşi polinesaturaţi ce asigură organismul cu energie şi previn obezitatea.

Lintea, fasolea, năutul – sunt o tradiţie în dieta mediteraniană

Aceste alimente asigură corpul cu energie, fibre alimentare, săruri minerale, proteine, carbohidraţi complecşi, care se digeră mai lent şi oferă saţietate îndelungată.

Dieta mediteraniană este sănătoasă pentru inimă, vasele de sânge şi creier

Uleiul de măsline, peştele, în special macrou, păstrăv de lac, hering, sardine, ton alb și somon, produsele de mare sunt surse bune de acizi graşi-Omega3, care scad în organism colesterolul ,,rău’’, sunt asociaţi cu risc scăzut de boli cardiovasculare, îmbunătăţesc funcţiile creierului.
Nucile şi seminţele (migdale, alune, caju, fistic, seminţe de susan, in, chia, dovleac, floarea soarelui) sunt bogate în fibre dietetice, microelemente, proteine şi acizi grasi Omega-3. Cantitatea de miez de nucă cuprinsă într-un pumn se consumă zilnic.

Speciile, inclusiv frunze de dafin, rozmarin, usturoi, piper, scorțișoară, oregano, busuioc, curcuma, ghimbir, dau aromă bucatelor, acestea necesitând mai puţină sare. În plus, conţin fibre, microelemente şi antioxidanţi.

Cârnații, șunca, alte alimente bogate în grăsimi, carnea şi mezelurile procesate, conţinând factori
proinflamatori, sunt evitate în dieta mediteraniană.

Vinul roşu, graţie efectului antioxidant, se consumă opţional, zilnic, cu moderaţie nu mai mult de 150ml pentru femei sau 300ml pentru bărbaţi.

Grăsimile saturate şi cele hidrogenate sunt pe deplin evitate.

Dieta mediteraniană nu te lasă să te îngraşi

Cei care adoptă stilul alimentaţiei mediteraniene şi îi simt beneficiile consideră că nu ar putea niciodată să mănânce altfel. Ai crede că nu este posibil să scazi în greutate mâncând nuci, brânză și uleiuri. Însă, aceste alimente, pline de nutrienţi benefici, îţi oferă saţietate, iar stilul dietei mediteraniene, acela de a mânca lent, variat şi cu măsură – este sănătos şi inconfundabil!

Multă sănătate!

Ouăle de ciocolată nu conțin doar surprize plăcute. Explicațiile unui medic

De Paște, multă lume cumpără ouă de ciocolată, cu surprize, fără să se gândească la riscuri. Un ou de ciocolată furnizează marea majoritate a aportului caloric zilnic recomandat pentru o persoană matură, avertizează dr. Andrew Kelso, director medical în cadrul NHS (sistemul britanic de asigurări de sănătate) pentru regiunile Suffolk și North East Essex, scrie evz.ro.

De ce nu e bine să mâncăm ouă de ciocolată

Caria dentară, obezitatea și diabetul de tip 2 sunt în creștere, a avertizat dr. Kelso, făcând apel la moderație. Doctorul le-a recomandat oamenilor să „reziste impulsului de a mânca un ou de ciocolată dintr-o dată”.

„Mulți dintre noi nu își dau seama că un ou de ciocolată de Paște conține, în medie, aproximativ trei sferturi din aportul zilnic de calorii recomandat pentru un adult. În cazul în care ouăle sunt combinate cu prăjituri și biscuiți, toate acestea înseamnă mult zahăr și multe calorii în plus, iar acest lucru nu face bine organismului nostru. Bucurați-vă de dulciuri. Dar vă rugăm să nu exagerați”, a spus el.

Recomandările făcute de medic

Având în vedere că Paștele reprezintă o „perioadă aglomerată pentru personalul și serviciile din sistemul de sănătate”, el i-a îndemnat pe oameni să se asigure că au acasă „paracetamol, plasturi, remedii pentru indigestie și medicamente antidiareice”.

Internauții nu cred în ce spune medicul

„Nu doar Crăciunul, ci și Paștele are acum un Grinch”, a comentat un internaut, în vreme ce un altul a susținut că „din punct de vedere al sănătății dinților, este mai bine să mănânci totul dintr-o dată”, inclusiv un ou de ciocolată. Un alt internaut a declarat că este normal ca de Paște să exagerezi cu mâncarea și că nu este bine să ai interdicții.

Au fost și utilizatori care i-au atras atenția doctorului că dimensiunile acestor ouă de ciocolată au tot scăzut, deci ar fi trebuit să scadă și riscurile asociate. Alții au declarat că doctorul nu trebuie să-i sperie pe oameni sau să exagereze.

Consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate. Sfaturi utile pentru o siluetă de invidiat

Consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate, spun nutriționiștii. Sezonul de vară se apropie și femeile sunt tot mai preocupate de silueta lor. Pierderea în greutate nu este benefică doar pentru aspectul fizic, ci și pentru sănătatea organismului.

Peștele se încadrează pe lista cu alimente sănătoase și cu multiple beneficii pentru organism. Se prepară ușor și poate fi integrat într-o mulțime de rețete simple și delicioase. Peștele este bogat în nutrienți care te pot ajuta să-ți îmbunătățești sănătatea, dar și să pierzi în greutate.

Consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate

Peștele este o parte esențială a dietei mediteraneene. Mulți nutriționiști sunt de părere că această dietă este esențială pentru a pierde în greutate și că peștele este o parte importantă a succesului pe care îl poți avea în lupta cu kilogramele în plus.

Fiind o sursă excelentă de proteine, peștele te poate ajuta să te simți plină pentru o perioadă mai lungă de timp. În felul acesta poți să controlezi mult mai ușor aportul de calorii pe care îl consumi zilnic.

O dietă săracă în proteine te va face să te simți tot timpul flămândă, ar acest lucru poate duce la consumul de gustări rapide, dar nesănătoase. Proteinele de înaltă calitate pot ajuta, de asemenea, la o digestie mult mai bună.

Peștele gras, precum somonul, este bogat în acizi grași Omega-3 care sprijină sănătatea inimii, îmbunătățesc digestia și îți conferă senzația de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp.

Mai jos găsești și alte motive pentru care consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate.

Vei consuma mai puține grăsimi nesănătoase prin introducerea peștelui în dieta ta

Nutriționiștii sunt de părere că vei ajunge să consumi mai puține grăsimi nesănătoase dacă incluzi peștele în dieta ta. Spre deosebire de carnea roșie, carnea albă de pește este mult mai sănătoasă.

Peștele este sărac în calorii, dar bogat în alți nutrienți esențiali. În plus, peștele se potrivește cu o mulțime de garnituri delicioas eși sățioase.

Cel mai adesea nutriționiștii recomandă somonul. Acesta este considerat un pește cu valori nutritive excelente pentru persoanele care își doresc să piardă în greutate. 

Peștele este sărac în calorii, dar bogat în nutrienți

Pe lângă proteine și acizi grași Omega-3, peștele mai are și alte beneficii în lupta împotriva kilogramelor în plus.

Peștele este sărac în calorii, ceea ce înseamnă că poate fi integrat cu ușurință într-un plan de slăbire. O porție de pește poate conține chiar și 30 de calorii.

Peștele este sursa de proteine cu cele mai puține calorii. O bucată de carne de vită poate conține chiar și 56 de calorii. Specialiștii recomandă să gătești peștele fără să folosești alte surse extra de grăsime.

Cel mai bine este să-l prepari la cuptor, la grătar sau fiert. În felul acesta te vei asigura că ai pe masă un meniu echilibrat. Dacă îți dorești să experimentezi în bucătărie, atunci poți încerca rețete de sushi. Este o metodă ideală de a integra peștele în dieta ta.

Peștele ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge

Nivelul zahărului din sânge joacă un rol esențial când vine vorba de pierderea în greutate. O sursă de proteine, precum peștele, poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Peștele gras, precum somonul sau tonul, ajută inclusiv la îmbunătățirea sănătății inimii. Pe lângă pierderea în greutate, vei avea un corp mult mai sănătos și mai puternic.

Dieta trebuie completată de un stil de viață sănătos. Astfel, specialiștii recomandă ca exercițiile fizice să nu facă excepție din programul de slăbire a oricărei persoane.

sursa

Un gigant românesc, apărut pe piață, se bate direct cu McDonald’s și KFC!

Lanțul românesc de fast food FRYDAY, condus de antreprenorul sucevean Lucian Florea, își continuă ascensiunea rapidă pe piața alimentară locală, confruntându-se direct cu giganții mondiali KFC și McDonald’s, scrie mesajul.ro.

Cu o investiție de peste 1,5 milioane de euro, FRYDAY a inaugurat cel mai recent restaurant în Vaslui, o unitate de tip drivethru specializată în burgers și fries, conform informațiilor furnizate de BussinesMagazin.

Lucian Florea, fondatorul lanțului, a declarat că acesta este doar începutul unei extinderi agresive. În următoarele două luni, FRYDAY va deschide alte trei restaurante în Pitești, Sibiu și Galați, urmând ca până la finalul anului să mai fie inaugurate încă trei unități.

„Până în iunie, planificăm să deschidem alte trei restaurante în Pitești, Galați și Sibiu, investind peste 1,3 milioane de euro. Scopul nostru este să ajungem la 15 unități până la finalul acestui an, consolidându-ne prezența în orașe noi, precum Galați, Pitești și Sibiu, dar și extinzându-ne în orașele în care deja suntem prezenți, cum ar fi Timișoara și București”, a declarat Florea.

FRYDAY, care are în prezent unități în mall-urile din București, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Alba Iulia, Craiova și Arad, își propune să accelereze ritmul de expansiune și să își crească cifra de afaceri de peste trei ori față de anul precedent, estimând un bilanț de peste 70 de milioane de lei pentru acest an.

„Anul 2024 este un an în care vom apăsa pedala accelerației și pe care îl proiectăm cu o creștere a cifrei de afaceri de peste trei ori față de 2023. Avem un forecast de peste 70 de milioane de lei pe bilanțul din acest an”, a adăugat Florea.

Pentru a susține această expansiune rapidă, FRYDAY își propune să-și consolideze resursele de middle și top management, iar recrutarea va fi făcută prin intermediul unui proces de headhunting, pentru a asigura succesul planurilor extrem de agresive pentru 2025, care vizează deschiderea unei locații noi în fiecare lună, totalizând 12 noi locații în acel an.

În Moldova, numărul copiilor născuţi prematur care supravieţuiesc este în creştere
Articolul anterior
Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa au dat startul sărbătorilor de iarnă!
Articolul următor