Vara avem parte de cele mai aromate, gustoase şi benefice fructe, cum ar fi vişinele, zmeura, murele, căpşunile etc. Dar nu trebuie să uităm că putem menţine aceste bunătăţi şi pe timp de iarnă. Prin congelare, fructele îşi păstrează aproape în întregime substanţele nutritive, culoarea şi aroma, iar datorită temperaturii foarte scăzute la care sunt păstrate, este împiedicată înmulţirea microorganismelor.
Fructele congelate nu sunt la fel de gustoase şi parfumate ca cele proaspete. Însă iarna sunt o alternativă mult mai sănătoasă şi mai ieftină decât fructele importate. Pentru ca operaţiunea de congelare să-ţi reuşească şi să te bucuri din plin de aceste fructe, pe timp de iarnă, trebuie să mai ţii cont şi de câteva lucruri:
Pregătirea fructelor pentru congelare
În primul rând, alege fructele bine coapte şi proaspăt culese. Murele, zmeura şi mai ales fragii se spală prin scufundare. Pune fructele într-o sită şi scufundă-le într-un vas încăpător cu apă rece. Repetă operaţiunea de 2-3 ori. Încearcă să nu laşi fructele la înmuiat în apă, pentru că sunt foarte sensibile, mai ales murele şi fragii. Restul fructelor ca: cireşele, vişinele, căpşunile, coacăza neagră se pot spăla normal într-un vas cu apă rece, schimbând de 2-3 ori apa.
Congelarea fructelor
După ce ai spălat fructele, lasă-le la scurs în sită sau pe un serveţel curat. Fii atentă că majoritatea fructelor lasă pete. Mai bine foloseşte nişte şerveţele din hârtie absorbantă pentru a evita să îți faci emoții și nervi în plus. După ce s-au uscat, aşează fructele una lângă alta pe o tavă curată şi uscată sau pe un fund. Pune-le la congelator timp de 4-5 ore, după care repartizează fructele congelate în doze preferabile după gustul tău.
Dacă le vei congela umede şi la gramadă, vei obţine un boţ mare de fructe, şi în timpul decongelării va trebui să le foloseşti pe toate o dată. Congelând fructele după această metodă, vei avea mereu pe masă, fructe frumoase pe care le poţi folosi chiar şi ca decor.
Decongelarea
Când vei vrea să te alinţi cu aceste minunății pe timp de iarnă, trebuie să ştii şi a le decongela corect. Lasă-le la frigider pentru a se decongela lent, la o temperatură relativ scăzută. După aceasta le poţi mânca simplu sau poţi face smoothie, îngheţată sau prăjituri.