În acest weekend UNICA Sport, Unica.md și Eumama.md au invitat mai multe femei la o lecție de nutriție susținută de Galina Tomaș, doctor în științe medicale și directorul general UNICA Sport.
În cadrul evenimentului, participantele au aflat informații utile despre importanţa unei nutriţii echilibrate și a unui stil de viață sănătos.
Iată câteva secrete pe care le poți urma și tu:
1. Numărul de mese zilnice – 5 (3 de bază şi 2 gustări).
2. Alimentaţia trebuie să fie normocalorică! Să conţină numai atâtea calorii cât sunt necesare organismului, în funcţie de ritmul de consum pentru fiecare vârstă, de efortul fizic şi intelectual depus.
3. Renunță la alimentele toxice precum: mezelurile, zahărul, cerealele periculoase, toate alimentele procesate, semipreparate, fast food, produsele de patiserie fabricate din materie primă de proastă calitate, cu adaos de E-uri.
4. Combină corect alimentele! NU cartofii cu friptură, NU paste cu carne şi NU produse de patiserie umplute cu carne.
5. Consumul de apă potabilă (nu minerală), cel puţin 2l/zi.
6. Integrarea mișcării în rutina zilnică!
Surpriza zilei a fost din partea partenerilor Numis® med și Synevo care au venit cu daruri pentru participantele la lecția de nutriție.
De asemenea, femeile au primit diplome de participare și vauchere de reducere la Testarea Nutrițională și Fiziologică, precum și la unele investigațiile în cadru Laboratorului Synevo.
„Astăzi este ziua mea de naștere, se pare că mi-a purtat noroc la tombolă”, a spus una dintre participantele evenimentului.
„Kilogramele în plus mi-au dat și mie bătăi de cap, însă, doar cu ajutorul sportului și a alimentației sănătoase am reușit să revin la silueta mult dorită. Iar această lecție reprezintă un plus de informație pe care cu siguranță o voi aplica în practică.”, a menționat o altă femei participantă la eveniment.