Specialiștii avertizează! Cantități mari de pește infestat cu paraziți ajung la vânzare în Moldova

Potrivit experților de la ANSA în țara noastră ajung loturi mari de pește oceanic infestat cu paraziți, iar pentru că peștele congelat nu poate fi verificat de fiecare dată la vamă, consumatorii ar trebui să fie atenți la condițiile de preparare a peștelui pentru a evita intoxicațiile. Specialiștii afirmă că în peştele sărat, cum ar fi scrumbia, macroul şi heringul, se dezvoltă cei mai mulți paraziți.

separator
sssss

Aproape 70 la sută din peştele care ajunge în piețele din țară conţine paraziţi, care pot provoca alergii şi intoxicaţii. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor spun că, deşi loturile importate sunt verificate la vamă, este dificil să controleze fiecare produs în parte.

Potrivit specialiștilor, în peştele sărat, cum ar fi scrumbia, macroul şi heringul, se dezvoltă cei mai mulți paraziți.


Pentru a evita intoxicaţiile, specialiştii recomandă oamenilor să cumpere scrumbie fără cap şi intestine.

Anual, în Moldova sunt importate peste 20.000 de tone de peşte. O mare parte din el conţine paraziţi şi larve, care însă mor dacă peştele îngheţat  este gătit la o temperatură mai mare de 60 de grade.

„Acest proces ne creează şi nişte mari dificultăţi de a verifica starea lui de sănătate şi calitate, fiindcă ajunge în ţară îngheţat, este complicat de a-l verifica, mai ales fiecare peşte în parte”, a precizat Gheorghe Gaberi, director general ANSA.

Consumul produselor marine crude sau semicrude este periculos pentru sănătate, mai ales în cazul copiilor.

„Reacţiile alergice pot să se manifeste la nivel de artrite, pot să se manifeste la nivel de dereglări gastrointestinale, se pot manifeste în formă de edeme anginice”, a spus Ion Toma, director adjunct ANSA.

În același timp, peştele care creşte în bazinele acvatice din ţara noastră nu este dăunător. Potrivit specialiștilor, paraziţii se dezvoltă în branhii sau sub solzi.

Vânzătorii din pieţe spun că produsele de pe tarabele lor sunt verificate zilnic:

„Peştele acesta e adus din Norvegia şi Argentina. Este laboratorul, noi în fiecare dimineaţă suntem verificaţi, avem controale, peştele e calitativ.” 

Oamenii spun peştele este de nelipsit de pe mesele lor, iar în funcție de aspectul exterior, își dau seama dacă marfa este proaspătă sau nu:

„Carne nu mănânc deloc, nu mi se poate şi, la fiecare două zile, nu prăjesc peşte, dar îl fac în cuptor. Mă uit peştele să fie frumos.”

Pentru a evita posibilele intoxicaţii, specialiştii recomandă ca peştele să fie congelat la o temperatură de minus 20 de grade pentru cel puţin 24 de ore. O altă soluţie este şi tratamentul termic la peste 60 de grade.

sursa: www.publika.md

loading...
alte Articole interesante