Compuşii prezenţi în ceapă şi usturoi îmbunătăţesc asimiliarea în organism a fierului şi zincului din alimente, potrivit unui grup de experţi. Mai mult, aceştia au determinat că ceapa şi usturoiul cresc cu 70% nivelul de absorbţie a fierului din alimente şi cu 160% – nivelul celui de zinc.
Prin urmare, atunci când adăugăm în bucate ceapă şi usturoi obţinem un beneficiu important în plus la gustul şi savoarea pe care le oferă aceste două legume – creşte de şapte ori biodisponibilitatea fierului în tractul digestiv şi de şaisprezece ori cea a zincului.
Cercetătorii sunt de părere că anume conţinutul înalt de sulf din ceapă şi usturoi, mai cu seamă aminoacidul cisteina ce conţine sulf, – este responsabil de creşterea gradului de absorbţie a fierului şi zincului din alimentele bogate în minerale.
Totodată, trebuie menţionat că asimilarea fierului şi zincului din produsele vegetale este, de regulă, mai joasă (cu 50-80%) decât din produsele de provenienţă animală, cum ar fi carnea, ouăle, produsele lactate.
Rezultatele descoperirii ar putea fi folosite în vederea aplicării strategiilor menite să sporească nivelul biodisponibilităţii mineralelor din alimente, iar acest lucru să aibă consecinţe benefice asupra sănătăţii oamenilor, spune cercetătorul conducător Krishnapura Srinivasan de la Central Technological Research Institute in Mysore, din India, întrucât deficienţa de fier afectează 1/3 din populaţia lumii, dintre care două miliarde de persoane sunt anemice (au nivelul scăzut de hemoglobină în sânge), iar carenţa de zinc se înregistrează la 30% dintre persoane.
Cercetarea a fost publicată în revista Journal of Agricultural and Food Chemistry.