Ceaiul de gutui ameliorează digestia, reface celulele ficatului și pancreasului

Aromate și parfumate, cu un conţinut ridicat de vitamine (A, B, PP) şi minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu), gutuile sunt fructele preferate ale toamnei. Gutuile aduc beneficii sănătăţii, fiind consumate ca atare, sub formă de remedii naturiste ori folosite la prepararea deserturilor. Toate părțile componente ale gutuiului se folosesc în scopuri terapeutice: frunzele, fructele, sâmburii, cotorul fructului și chiar scoarța de pe crenguțele tinere ale gutuiului.

separator

Sub formă de infuzie, decoct, macerat, emulsie sau lichior medicinal, gutuile au grijă de sănătatea digestivă și problemele respiratorii. Nici frunzele de gutui nu sunt de neglijat. Ele conțin acizi organici, dintre care acidul quinic are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de acizii citric (circa 13%), oxalic, malic, fumaric şi shikimic. În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum quercetina şi rutinul. Iată câteva dintre beneficiile ceaiului de gutui:

Tratează afecțiunile ficatului și pancreasului

Studii recente japoneze au arătat că gutuile au substanțe importante antivirale, care au rol important în cazurile de hepatită. Sucul de gutui, dar și gutuile crude sunt cele mai bune pentru tratarea bolilor de ficat și pancreas. Sucul de gutui este foarte benefic pentru activitatea pancreasului.

Tratează hipertensiunea arterială și reglează glicemia

Ceaiul din frunze de gutui se folosește în tratarea insuficienței cardiace și a bolilor de ficat. Pentru persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, atât ceaiul, cât și fructele proaspete le sunt benefice. Datorită numeroaselor vitamine conținute în frunzele de gutui, acestea se folosesc sub formă de infuzie și pentru stările de nervozitate, depresie, agitație, insomnie. Frunzele de gutui au efecte sedative, iar substanțele prezente în frunze și fruct sunt antidepresive.

Gutuile sunt eficiente în curele de slăbire

De asemenea, ceaiul din frunze de gutui, dar și gutuile crude sunt foarte utile în curele de slăbire, deoarece au proprietăți diuretice și depurative.

Așadar, ajută la eliminarea toxinelor din organism și a kilogramelor în plus. De altfel, toamna este unul dintre cele mai bune anotimpuri pentru slăbit, având atâtea fructe și legume proaspete care ajută la detoxifiere și slăbire.

Remediu pentru diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o altă boală ce poate fi ținută sub control prin infuzia de ceai de frunze de gutui. O lingură de frunze de gutui la o cană de apă fiartă, porționată în trei este suficient.

Remediu pentru răceli, gripă și infecții gastro-intestinale

Gutuile sunt recunoscute pentru efectele lor benefice în răceli și gripe. De altfel, unele persoane îl folosesc și în crizele de astm. Gutuile sunt un remediu la îndemână în această perioadă pentru cazurile de infecții gastro-intestinale sau diaree. Astfel, se prepară un decoct din 5 grame de frunze de gutui, peste care se toarnă 200 de ml de apă fiartă. Decoctul se ține pe baie de aburi încă 20 de minute. Se lasă la răcit și se pune într-o sticlă, care se completează cu apă fiartă și răcită. Se iau zilnic 2 linguri de decoct de trei ori.

Ceaiul din frunze de gutui este remediu excelent împotriva mătreții și se folosește pentru întărirea firului de păr și hrănirea lui.

Datorită conţinutului de fitonutrienţi fenolici antioxidanţi şi vitamina C, consumul de gutui menţine organismul tânăr, te apără de boli cardiovasculare, colesterol ,,rău’’, vene varicoase în zona picioarelor, diabet zaharat tip 2, protejează vederea, luptă împotriva cancerului.

sursa

alte Articole interesante