Cheesecake cu dovleac, un desert delicios bogat în vitamine

Află rețeta acestui desert delicios, bogat în vitamine, care se prepară foarte ușor și care va încânta întreaga familie! Cheesecake cu dovleac este un desert cu parfum de toamnă, fin, cremos și cu o plăcută aromă de scorțișoară, din două ingrediente de bază: dovleac și brânză. Ca decor se utilizează ciocolata amăruie, care completează perfect aroma de scorțișoară și de dovleac al desertului.

separator

Cum se prepară cheesecake cu dovleac?

Ingrediente pentru bază:

• Biscuiți digestivi 200 g
• Unt 100 g
• Zahar o lingură

Ingrediente pentru cremă:

• Brânză tartinabilă 500 g
• Dovleacul crud pulpă 250 g
• Ouă de găină 2 medii+ 2 gălbenușuri
• Zahăr 200 g
• Smântână lichidă 200 ml
• Lămâie 3 linguri
• Scorțișoară pudră 1 linguriță

Ingrediente pentru decorul de ciocolată:

• Ciocolată amăruie 100 g
• Smântână lichidă 50 ml

Mod de preparare:

1. Începe pregătirea desertului cu dovleac prin a îmbrăca tava cu diametrul de 24 cm în hârtie de copt. Topește untul într-o cratiță pe aragaz la foc mic. Pune o lingură de zahăr peste biscuiți și mărunțește cu ajutorul robotului de bucătărie, apoi pune biscuiții într-un castron și adaugă untul topit. Amestecă cele două ingrediente până când compozitia devine omogenă. Pune-o în tavă și apasă bine cu ajutorul unei linguri pe fundul si pe pereti acesteia, înălțimea stratului ar trebui sa fie cam 3-4 cm. Introdu tava în frigider pentru 30 minute.

2. Între timp prepară crema de brânză cu dovleac. Pentru aceasta curăță dovleacul de coajă și de semințe și taie-l felii subțiri, apoi pune dovleacul la fiert în apă. Lasă-l să fiarbă până când acesta s-a înmuiat. Pune în robotul de bucătărie brânza tartinabilă și zahărul.

3. Adaugă și dovleacul scurs bine de apă și amestecă până când compoziția devine omogenă. Adaugă zeama de lămâie și scorțișoara pentru mai mult gust și o aromă cât mai plăcută.

Este timpul să adaugi și smântăna lichidă și ouăle și amestecă bine până se omogenizeaza compozitia. Scoate tava din congelator și adaugă crema de brânză preparată, după care pune tava la cuptorul preîncălzit la 190 °C, pentru 50 de minute.

Când cheesecake-ul s-a rumenit oprește cuptorul și lasă-l să se răcescă în cuptor, apoi scoate din cuptor și lasă să se răcească la temperatura camerei. Acoperă tava cu o folie de plastic și bag-o la frigider pentru cel putin 3 ore sau de seară până dimineața.

Prepară ganache-ul de ciocolată punând smântâna într-o cratiță mică cu fundul mai gros și lasă un minut la foc mic. Adaugă ciocolata mărunțită și amestecă până când acesta s-a topit. Scoate cheesecake-ul cu grijă din tavă. Pune ganache-ul de ciocolată peste cheesecake și ornează cu frunze de mentă. Cheesecake-ul cu dovleac este gata! sursa: www.bucatariaramonei.com

loading...
alte Articole interesante