Friptură de vită la grătar cu ardei, capere şi ardei iute

Ingrediente pentru 4 persoane

Pentru friptură:

  • 1 antricot de vită, cu grosimea de 4-5 cm4 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 200 g ardei graşi galbeni şi roşii
  • 150 g ardei iuţi verzi, conservaţi în oţet
  • 100 g capere din conservă, desărate
  • sare grunjoasă
  • piper

 

Taie ardeii graşi în două, îndepărtează seminţele şi părţile albe din interior, apoi toacă-i cubuleţe. Încinge câte o lingură de ulei într-o tigaie şi căleşte ardeii separat (pe culori) circa 15 minute, la foc foarte mic. Scurge ardeii iuţi de oţetul în care au fost conservaţi, spală-i şi taie-i bucăţi mari.

1. Condimentează ardeii graşi cu sare şi piper, după gust. Spală caperele, zvântă-le şi toacă-le cu cuţitul, apoi stropeşte-le cu puţin ulei.

2. Pune grătarul la 5 cm deasupra jarului şi lasă-l să se încingă. Crestează grăsimea de pe marginea cărnii pentru ca aceasta să nu se deformeze în timpul frigerii.

3. Pune carnea pe grătarul încins şi frige-o câte 5 minute pe fiecare parte, presărând-o cu sare grunjoasă, după gust (dacă în loc de grătar foloseşti o placă striată din fontă, pune sare în aceasta înainte de a aşeza carnea).

4. Taie carnea felii groase, stropeşte-le cu puţin ulei de măsline şi serveşte-le cu legumele preparate mai înainte.

Reţetă preluată din „preparate la Grătar”

Vrei să-ți recuperezi cărțile omise din biblioteca „Adevărul”?

Vino la redacția ziarului Adevărul Moldova din clădirea Kentford, pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 202 la etajul 6, de luni până vineri, între orele 13.00 și 16.00 și cumpără-le direct de la noi. 

Pentru informaţii suplimentare

:

tel. 022 84-31-80
e-mail: Chisinau@adevarul.md

alte Articole interesante