Supa cremă de broccoli by Valerie’s Food

Te-ai săturat de supele clasice și vrei să încerci ceva nou? Atunci supa cremă de broccoli este varianta ideală.  vă asigur că aceasta este delicioasă mai ales că nu o gătiți mult timp. În așa fel își va păstra vitaminele și culoarea verde deschisă. Supa va ieși delicioasă, cremoasă și super-sănătoasă.

separator

Ingredientele de care ai nevoie:

  • 1 broccoli de 500-600 de gr.
  • 1 cartof mediu
  • 10 cm. de praz (sau o ceapă mică)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 tulpină de țelină
  • 30 de gr. – parmezan
  • sare și piper negru
  • 1,200 litri de apă plată


Mod de preparare:

  1. Mai întâi de toate taie cartoful și țelina în bucăți mai mari, iar prazul rondele.
  2. Taie buchețelele de la broccoli, iar tulpina nu o arunca. Curăț-o de coajă și taie-o rondele.
  3. Pune într-o cratiță cu apă rece cartofii, țelina, prazul, tulpina de broccoli, cățeii de usturoi și o linguriță de sare. Fierbe totul împreună circa 15 minute sau până cartoful devine moale.
  4. Când cartoful este moale adaugă în supă buchețelele de broccoli, acoperă cratița cu capac și lasă totul să fiarbă 6-7 minute. Te îndemn să nu fierbi foarte mult broccoli pentru că o să-și piardă culoarea și supa nu va fi de un verde deschis.
  5. Când legumele au fiert, mărunțește-le cu un blender de mână sau cu unul obișnuit până primești o supă fină. În caz că dorești supa să fie mai densă, scoate de la început puțin lichid și fă-o de consistența dorită.
  6. La capăt adaugă în supă parmezan răzuit și condimentează cu puțin piper negru și sare dacă e nevoie.
  7. Servește supa imediat.

Să ai poftă bună!!!

alte Articole interesante