Secretele din meniul Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a folosește cuțitul și furculița pentru a mânca o banană, a dezvăluit fostul bucătar regal, Darren McGrady. Dar acesta nu este singurul obicei mai neobișnuit al reginei Marii Britanii. Ea a interzis pastele, cartofii și usturoiul la Palat.

separator
Se pare că suverana preferă că consume bananele cu ajutorul cuțitului și a unei furculițe pentru a nu fi văzută mâncând „ca o maimuță”.

Potrivit fostului bucătar al monarhului, aceasta detestă alimentele cu amidon, precum și usturoiul. De asemenea, ceapa trebuie utilizată cât mai puțin întrucât membri familiei regale se întâlnesc des cu oameni importanți. Darren McGrady a precizat că și crustaceele sunt interzise deoarece pot produce intoxicație alimentară.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, preferă să nu consume legume modificate, din extra-sezon, și alege preparatele cu conținut scăzut de grăsimi precum puiul și peștele la grătar.

În cartea sa, „Eating Royally”, McGrady a dezvăluit că, atunci când mănâncă o banană, Regina taie întâi capetele, după care taie coaja pe lungime. Apoi, banana este tăiată în bucățele înainte de a le mânca.

Primul job al lui McGrady în bucătăria regală presupunea tăierea morcovilor. El credea că sunt pentru regină, astfel că și-a întrebat șeful: „Chiar îi plac morcovii, nu-i așa?”.

Dar, spre surprinderea lui, bucătarul șef i-a răspuns: „Nu, nu sunt pentru regină, sunt pentru calul ei”.

sursa

alte Articole interesante