Amenzi de până la 12.000 de lei pentru cei care vor comercializa pungi și tacâmuri de plastic

Atât persoanele juridice, cât și cele fizice, se vor alege cu amenzi în cazul în care vor comercializa și utiliza pungi și veselă de plastic.

separator
Proiectul de modificare și completare a Codului Contravențional a fost aprobat de Parlament, în prima lectură.

Amenzile vor fi de până la 4.500 de lei – pentru persoanele fizice și de până la 12.000 de lei – pentru persoanele juridice.

Aceste prevederi se referă la utilizarea și comercializarea pungilor de transport fabricate din plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 de microni, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri; a pungilor de plastic subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj; și a pungilor din plastic foarte subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj.

Sancțiunile vor fi aplicate și pentru utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă, precum și a bețișoarelor de unică folosință fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile.

Inițiativa are scopul de a conștientiza pericolul prezentat de materialele din plastic pentru mediul înconjurător și eliminarea acestora din uz. Este important ca Republica Moldova, atât la nivel de stat, cât și la nivel de fiecare cetățean, să sensibilizeze necesitatea acestor schimbări, pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă, cu impact minim asupra mediului înconjurător”, menționează autorii inițiativei legislative.

Începând cu 1 ianuarie 2021, vor fi interzise utilizarea și comercializarea pungilor, farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și a bețișoarelor de unică folosință, cu excepția celor biodegradabile.

alte Articole interesante