Olesea Sveclă și Anatol Durbală au devenit părinți pentru a doua oară. S-a născut Dragomir!

Bucurie mare în familia soților Olesea Sveclă și Anatol Durbală! Fiind deja părinții unei fetițe pe nume Cassandra, cuplul și-a întâmpinat astăzi cel de-al doilea bebeluș, un băiețel care va fi și succesorul dinastiei.

separator
Actrița a născut un băiețel sănătos, pe cale naturală, căruia părinții i-au ales un nume frumos, Dragomir. Nașterea a decurs perfect.

„Am așteptat mult, da tare mult… credeam ca nu mai nasc…

Dar minunea a venit astăzi… de la o luni! Un băiat de aproape 4 kg fără 90 de grame…ca un bărbat adevărat 
Voi fi mamă de băiat, habar nu am cum va fi, sper sa ma descurc și sa țin piept la atâția Durbali prin casă
Multumesc clinicii @medparkhospital, pentru grija și profesionalism
Domnului @maximcalaras un multumesc aparte❤️”

Fericitul tată a împărtășit bucuria cu urmăritorii săi virtuali, mulțumind totodată medicilor pentru grija și asistența oferită:

,,Mă văd nevoit să fac aici un anunț, că nu reușim să ținem piept apelurilor telefonice: astăzi s-a născut cel de-al doilea copil în familia noastră! E băiat. Se numește Dragomir.

Mulțumim Medpark International Hospital: condiții excelente, atitudine caldă și deschisă, profesionalism de cel mai înalt grad. Domnule doctor Maxim Calaras – sunteți excepțional!”, a menționat Anatol Durbală, pe pagina sa de facebook.

Felicitări părinților și multă sănătate noului membru al familiei!

alte Articole interesante