Blue Air a cumpărat compania Air Moldova și va lansa curând 7 curse aeriene noi

Compania aeriană „Air Moldova” a fost cumpărată de către compania Civil Aviation Group S.R.L. Valoarea tranzacției de vânzare–cumpărare depășește suma de 1,2 miliarde de lei, dintre care 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, care investitorul s-a obligat să le achite.

separator

Cumpărătorul și-a asumat și obligația soluționării problemelor de operare și de dezvoltare a companiei. Expunerea la privatizare a întreprinderii de stat Air Moldova a fost determinată de necesitatea salvgardării companiei aeriene și evitarea falimentului acesteia. Schimbările de pe piața transportului aerian, mediul concurențial deosebit de solicitant, presiunea operatorilor low-cost pe piața de servicii aeriene au afectat simțitor CA „Air Moldova”, care nu are la dispoziție resurse suficiente pentru dezvoltarea și modernizarea flotei de aeronave.

Câștigătorul concursului și-a asumat obligația dezvoltării infrastructurii companiei, extinderea rețelei de rute a companiei aeriene, sporirea fluxului de pasageri pe principalele direcții existente, operate de Compania aeriană Air Moldova, modernizarea și mărirea flotei, a personalului aeronautic, precum și a piloților şi echipajelor de cabină.

Compania Civil Aviation Group SRL este fondată de un grup de investitori între care cota cea mai mare este deținuta de compania cu renume internațional Blue Air. Aceasta este una dintre cele mai importante companii de pe piața avia românească, care deținând 30 de nave de tip Boeing, în prezent, acoperă 80 destinații. Asociați ai Companiei Civil Aviation Group SRL sunt și 2 persoane fizice, cetățeni ai Republicii Moldova cu experiența în domeniul aviației de peste 20 de ani, coproprietar al Companiei aeriene AMS Airlines Air Charter (Georgia) și expert financiar, președinte al unei companii de consultanță din SUA.

Conform Strategiei de dezvoltare a Companiei Air Moldova, „Civil Aviation Group” S.R.L. urmează să lanseze 7 rute noi până la finele anului 2019 şi 4 rute noi în 2020. În 2021 este preconizată deschiderea zborurilor pe distanțe lungi către SUA, Canada, China şi zborurilor pe distanțe medii. În plus, este planificată creșterea frecvențelor pe o serie de destinații existente. Activitățile respective se vor baza pe fluxurile reciproce de trafic de călători între țările CSI şi europene, transformând astfel Aeroportul Chișinău într-o locație internațională de aviație.

alte Articole interesante