Carla’s Dreams: “Niciodată nu da explicații și nu te plânge!”

Poate fi considerat cel mai misterios și neobișnuit proiect din Republica  Moldova. Piesele lor reprezintă un vis frumos și urât în același timp, redat în versuri simple și clare. O lume reală, văzută de sub gluga, ochelarii și masca unui fenomen care a înnebunit societatea.

separator

Carla’s Dreams – cei care nu pun accent pe felul cum arată – deoarece pentru ei contează muzica, mesajul și sufletul.

IMG_8369
Vorbesc cu…

… numele meu nu este atât de important. Eu sunt “vocea” Carla’s Dreams,  a proiectului care are puțin peste un an. Iar la întrebarea de ce “Carla’s”, nu pot să-ți răspund. Am spus că o vom face doar la închiderea proiectului, însă până atunci mai este ceva timp…

finala factura

Se vehiculează că ai avea o fiică pe nume Carla.  De aici a venit și ideea de a numi proiectul Carla`s Dreams?

Nu pot răspunde nici dacă am copil, ca să nu mai spun de unele detalii ce țin de gen, nume. Scuze, e secret. Însă pot să vă spun că cineva din proiect are…

Ești însurat sau inelul este doar un accesoriu?

Dacă ar fi un accesoriu și aș spune că e așa, atunci care ar fi rostul să-l mai port? Iar dacă nu – atunci totul rămâne în limitele normalului.

IMG_8486

Masca- secretul succesului,  o  vei da jos vreodată?

Lucrurile trebuie văzute complex, iar masca joacă un rol important. Să spun că joacă unul determinat, nu aș putea afirma exact, am dubii referitor la asta.

Să o dau jos? Sper că nu, dar pot apărea diverse circumstanțe în care va fi penibil să menținem secretul. Vom face însă tot posibilul ca aceste circumstanțe să fie evitate.

phc

Muzica- hobby sau meserie?

Hobby, care ne ajută să ne menținem sus. Nu am investit în acest proiect, dar ne descurcăm deocamdată. Plus, suntem ajutați de multă lume în domeniile care ar necesita cheltuieli pe care noi nu ni le putem permite.

Ce vă motivează?

… realitatea  și  autocenzura, de care (din păcate) încă suferim. Și când spun autocenzură, nu am în vedere Super Egoul, ci frica asta de “ce-o să zică lumea?”, “ce-o să zică șeful?” etc., care (spre mirarea unora) nu depinde de acceptul lor.

IMG_8204 copy

Cum acceptați critica?

Până acum nu am primit NICIUN ARGUMENT valid în acest sens, tot ce am primit au fost bâlbâieli neclare, fără pic de stil, din gurile “perfecte” ale snobilor care fac sex cu lumina stinsă și care roșesc atunci când se rostește în public denumirea orașului *Pula, din Croația.

Industria muzicală din Moldova…

… corespunde celorlalte domenii din artă și nivelului de dezvoltare a țării. Dacă ar fi să vorbim despre reprezentanții acestei industrii, atunci am avea o listă destul de lungă de oameni pentru care avem un respect deosebit.

Cum este percepută muzica voastră în România?

La concertele pe care le-am avut în România a fost preponderent public de la noi, astfel încât nu știm exact cum este perceput proiectul nostru. Însă este destulă  lume care ne apreciază eforturile timide de a face muzică.

IMG_8470

Colaborarea cu Inna la piesa P.O.H.U.I …

… a pornit chiar de la ea. Cu câteva luni în urmă, Inna a ascultat piesa, i-a plăcut foarte mult ideea, mesajul și starea piesei și a dorit să cânte împreună cu noi.
Desigur, am fost încântați de idee, am venit în România și am înregistrat piesa împreună.

bl wh

Este ușor de lucrat cu Inna …

…în primul rând pentru că știe ce face și are capacitatea de a dezvolta vocal orice linie melodică, e foarte flexibilă vocal și stilistic. Este foarte simplă, fără fițe și profesionistă în tot ceea ce face. În plus, este o persoană foarte draguță și binevoitoare.

Reguli, principii…

… greu de răspuns scurt. Încerc să fiu corect cu toată lumea, rămânând în același timp eu însumi. Asta e formula, de aici se pot extrage toate pozițiile principiale și morale. Ceva deosebit nu cred că am în acest sens.

IMG_8228

Mott-ul…

Never explain, never complain!

Peste 10 ani…

… viu sper… restul se rezolvă!

7G9C0882

Pozele în format HD (1920px)

Foto: Ala Melnic

Stilist: Anna Artiuhova

Text: Iulia Arnaut

Coordonator proiect: Victoria Sănduță

Zima Letto
Adresa: str. Cuza Voda 49/1, Chişinău
Tel: +373 22 664613
http://www.zimaletto.md/

alte Articole interesante