Caz teribil la Fălești. S-a certat cu soția și a incendiat casa, unde dormea fetița sa de 9 ani

Crimă teribilă la Fălești. O fetiță de numai nouă ani a fost găsită fără suflare în casa în care locuia, după ce tatăl acesteia ar fi incendiat intenționat odaia în care cei doi dormeau. După ce a încuiat ușa și ar fi incendiat camera, individul ar fi ieșit afară și s-ar fi automutilat, iar la scurt timp bărbatul a fost transportat la Spitalul raional Fălești, în stare inconștientă.

separator

Bărbatul, un cetățean al Republicii Azerbaijan, în vârstă de 47 de ani, care locuiește de mai bine de 11 ani la Năvârneț, Fălești, ar fi recurs la un asemnea gest, după ce soția acestuia, care era plecată la muncă în Italia, l-a anunțat că și-a găsit alt partener.

Potrivit poliției, astăzi la ora 02.45 în Serviciul de Gardă a IP Fălești a parvenit înștiințarea telefonică precum că în localitatea Năvârneț, raionul Fălești, a izbucnit un incendiu.

În rezultatul măsurilor de constatare efectuate la fața locului, s-a stabilit, că astăzi, în jurul orelor 02.40 un cetățean cu vârsta de 61 de ani, din localitatea Năvârneț, raionul Fălești, a fost trezit de către soția acestuia, în vârstă de 60 de ani, deoarece a simțit un miros de benzină în locuință.

Mergând în camera vecină, a văzut cum ginerele său, a incendiat camera cu o brichetă și s-a încuiat în cameră. Stăpânul gospodăriei a ieșit afară, împreună cu soția lui și fiul lor de 30 ani, ulterior afară a ieșit și ginerele, care cu o bucată de tablă și-a efectuat tăieturi în regiunea brațelor și a gâtului.

În camera ginerelui a fost depistat cadavrul fiicei acestuia, în vârstă de nouă ani. În urma leziunilor, cetățeanul Republicii Azerbaijan, a fost transportat la Spitalul raional în stare inconștientă.

Din explicațiile socrilor, ginerele locuiește cu ei de aproximativ 11 ani. La moment fiica lor este plecată la muncă în Italia. Cu o zi înainte, soția individului i-ar fi spus că și-a găsit un alt partener de viață și nu se va mai întoarce acasă. Acesta fiind unul dintre motivele care l-ar fi dus pe bărbat să recurgă la un asemnea gest criminal. Pe caz este pornit proces penal, iar alte circumstanțe se stabilesc.

sursa: www.jurnal.md

alte Articole interesante

Alte Articole interesante