Ce-i spui copilului tău când plânge? În niciun caz replica ,,Nu mai plânge”, ne sfătuiesc specialiștii

Atunci când vedem pe cineva plângând, cel mai adesea avem tendința să-l liniștim, să minimalizăm situația care îl face să sufere sau să căutăm soluții de calmare. Într-un cuvânt, să facem plânsul să dispară. Nimeni nu se simte confortabil în fața cuiva care plânge.

separator

La copii, mai, ales folosim un întreg arsenal pentru a-i distrage, le facem tot felul de promisiuni, utilizăm fel de fel de clișee: „Băiețeii nu plâng”; „De ce plângi, doar ești copil mare?”. Ori puteți auzi și ,,gura închisă” sau ,,închide gura”. Ceea ce este foarte greșit! A spune copilului să nu mai plângă înseamnă a pune o piedică emoțiilor sale, a-i cere, nici mai mult, nici mai puțin decât sa nu mai simtă ceea ce simte, susțin specialiștii în psihologie. Alteori, începem să punem tot felul de întrebări, să facem presupuneri, fără a lăsa copilului nici un pic de spațiu pentru a-și exprima emoțiile care îl determină să plângă.

Se întâmplă chiar să reacționăm agresiv, să amenințăm copilul, să țipăm la el sau să-l facem de rușine, tăind astfel orice formă de comunicare emoțională între cel mic și adultul care nu-și poate controla propriile sentimente.

V-ați mira, desigur, dacă vi s-ar spune că plânsul este o ocazie autentică de a vă conecta cu copilul vostru și de a-l învăța cum să-și înțeleagă emoțiile. Iar replicile pe care trebuie să i le spui copilului când plânge nu sunt nici pe departe cele pe care le considerăm de bun simț.În multe cazuri, copilul care plânge nu are nevoie de un ajutor material, ci de atenția și înțelegerea ta. Uneori chiar este necesar să-l încurajezi să plângă, pentru a descărca sentimente care sunt mult prea copleșitoare pentru el.

La copiii până în doi ani, plânsul nu înseamnă neapărat suferință, ci este modul în care procesează o gamă largă de sentimente pe care încă nu le înțeleg: furie, frustrare, teamă, agitație, confuzie, anxietate și chiar surescitare sau bucurie. Mai mult decât atât, copiii mici nu au încă limbajul suficient de dezvoltat pentru a putea exprima ce simt. Așa că cea mai simplă cale de a elibera emoțiile este plânsul. În astfel de cazuri, nu este indicat să ceri copilului să nu mai plângă sau să încerci să-l distragi.

Pierzi atunci o ocazie prețioasă de a-l învăța să-și dezvolte inteligența emoțională, capacitatea de recunoaștere, înțelegere și gestionare a emoțiilor. Este mult mai bine ca atunci când copilul plânge, să procedezi pe jumătate ca un părinte, pe jumătate ca un pedagog care își propune ca cel mic să înțeleagă ce este în spatele lacrimilor sale. De asemenea, cerând copilului să se oprească din plâns, îi invalidezi și îi inhibi trăirile. Mai degrabă oglindește-i sentimentele și fă-l să simtă că îi ești alături. Procedând astfel îl înveți să se deschidă către tine și te conectezi cu adevărat cu el și cu sentimentele lui.

Atunci când vrei să-i spui ceva copilului tău care plânge, nu uita că lacrimile sale sunt întotdeauna justificate. ” Nu mai plânge!” este ultimul lucru pe care vrea să-l audă. Câteodată, o astfel de replică îl poate face să devină și mai zgomotos în reacțiile sale, pentru că simte că nu este înțeles și auzit cu inima.

Iată care sunt cele mai potrivite replici atunci când copilul plânge, replici care arată empatie și, totodată, îl ajută pe cel mic să-și înțeleagă sentimentele și să se auto-dezvăluie:

1. Este în regulă să fii trist, îmi dau seama că îți este greu.
2. Înțeleg că te simți dezamăgit/neliniștit/ speriat/supărat și sunt alături de tine.
3. Ce s-a întâmplat a fost foarte frustrant/dezamăgitor/trist.
4. Te iubesc și ești în siguranță.
5. Haide să luăm o pauză. Este bine să-l scoți, pur și simplu, din mediul supraîncărcat și să-i duci într-un loc tăcut, neaglomerat, pentru a se liniști și a reveni apoi la activități.
6. Ai vrea puțin ajutor, să încercăm împreună din nou?
7. Te văd plângând, dar nu știu de ce ai nevoie. Poți să mă ajuți să înțeleg?
8. Haide să găsim o soluție împreună. În loc să ne grăbim să rezolvăm problemele celor mici, pentru a-i face să nu mai plângă, este mult mai important să le dezvoltăm abilitățile proprii de rezolvare de probleme.
9. Sunt aici să te ascult. Îmi dau seama că ai nevoie de spațiu, așa că voi fi în preajma ta, gata să te ascult când ești pregătit.
10. Nu este nimic mai important decât să fiu cu tine acum. Aceasta este o replică cu multă încărcătură emoțională, care arată copilului cât de mult îți pasă de sentimentele sale.

,,Ascultă cu atenție orice are copilul tău să-ți spună. Dacă nu vei asculta plin de răbdare micile lucruri pe care vrea din tot sufletul să ți le spună când este mic, nu îți va spune niciodată marile lucruri din viața sa când va crește. Pentru copii, orice problemă, cât de mică, este o mare problemă”, arată autoarea Catherine M. Wallace.

sursa: www.qbebe.ro

alte Articole interesante