Cele patru tinere care ar fi bătut o femeie pe o stradă din capitală, sunt de negăsit

La data de 23 septembrie curent, în jurul orei 15:35, serviciul unic 112 a fost sesizat precum că pe str. N. Testimițeanu din Chișinău, în stradă, o femeie în vârstă de 33 de ani, a fost agresată de un grup de persoane de origine străină, comunică Poliția Republicii Moldova.

separator
Polițiștii au înregistrat cazul, astfel fiind inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

De asemenea, în urma măsurilor întreprinse de către angajații Biroului Migrație și Azil, persoanele suspecte s-au dovedit a fi patru tinere cu vârsta cuprinsă între 20 și 22 de ani, originare din Israel, cu permis de ședere în scop de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testimițeanu.

Ieri, 1 octombrie, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Centru, a pornit o cauză penală în baza art.287 alin.(2) Cod penal (huliganism în grup) în privința celor patru tinere, iar astăzi, au fost citate pentru audieri, însă nu s-au prezentat pentru recunoașterea și audierea în calitate de bănuite. Fiind verificate la domiciliu, nu au fost depistate, iar la numerele de telefon indicate nu au răspuns.

Astfel, se prezumă că tinerele au comis o infracțiune contra securității și ordinii publice, iar în consecință existând motive întemeiate de a considera că acestea au desfășurat și intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol ordinea publică, potrivit articolului 55 al Legii nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova.

În context, Inspectoratul de Poliție Centru a înaintat un demers către Biroul Migrație și Azil al MAI, cu privire la declararea celor patru persoane indezirabile pe teritoriul țării pentru o perioadă de 5 ani.

alte Articole interesante