Celebrul regizor Quentin Tarantino va deveni tată pentru prima oară, la 56 de ani. Cum arată soția sa?

Regizorul american Quentin Tarantino, în vârstă de 56 de ani, şi soţia acestuia, pe nume Daniela Pick, de 35 de ani, aşteaptă primul copil, potrivit presei internaţionale.

separator
Cei doi au transmis un comunicat prin care au anunţat vestea cea mare şi s-au declarat foarte încântaţi de faptul că vor deveni părinţi. Tarantino va experimenta rolul de tată la 56 de ani, dar este cât se poate de pregătit.

În vârstă de 56 de ani, Tarantino s-a căsătorit cu Daniella, în vârstă de 35 de ani, în luna noiembrie a anului trecut, într-o ceremonie intimă care a avut loc la Los Angeles, scrie click.ro.

Anul acesta, la Festivalul de la Cannes, unde s-a aflat pentru a-şi prezenta cel mai recent film – „Once Upon a Time in… Hollywood” – el a vorbit despre pasul făcut, acela de a se căsători la vârsta de 55 de ani. „Este un lucru pe care nu l-am mai făcut până acum, de fapt, am aşteptat fata perfectă”, a declarat Quentin. Tarantino a cunoscut-o pe Daniella, care este fiica interpretului şi compozitorului israelian Tzvika Pick, în 2009, când îşi promova filmul „Inglourious Basterds”. Dragostea dintre ei a fost una la prima vedere, aşadar s-au logodit în luna iunie 2017, după doar un an de relaţie, iar petrecerea organizată în cinstea lor a fost o reuniunea a distribuţiei Pulp Fiction. Printre invitaşi s-au numărat Bruce Willis, Samuel L. Jackson, dar şi buna prietena a lui Tarantino, Uma Thurman.

Daniella Pick are o carieră de succes. Bruneta este cântăreaţa şi un manechin apreciat. S-a lansat în cariera muzicală în anii 2000, formând un duet cu sora ei, Sharona. Soția lui Quentin Tarantino a participat la selecția națională a concursului muzical Eurovision. La acea vreme, Daniella Pick cânta mai mult melodii cu un aer adolescentin, dar în prezent muzica ei este mult mai matură, aducând aminte de regretata Amy Whinehouse.

alte Articole interesante