Certificatul medical NU mai este necesar pentru admiterea la studii

Certificatul de sănătate pentru admiterea la studii a fost exclus din lista actelor obligatorii. Despre asta a anunțat Ministra Sănătății, Ala Nimerenco, într-o postare pe Facebook.

separator

„Printre planurile mari – câte-un respiro pentru lucruri mai mici:), lucruri care ne omoară timpul și nervii – birocrația, cozile vii, listele de așteptare, înțelegerile, plicurile.

De astăzi nimeni nu va mai solicita certificat de sănătate la admiterea la studii, deoarece este exclus din lista actelor obligatorii la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior, un ordin comun, fiind semnat în acest sens de către miniștrii Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Educației, Culturii și Cercetării (excepție specialitățile care necesită condiții fizice speciale – militari, sportivi, polițiști, pompieri, etc).

Fiecare absolvent are dreptul prin constituție la studii, or, aceasta, nu depinde de starea lui de sănătate. Și noi suntem obligați să-i asigurăm acest drept nelimitat fără nicio condiționalitate. Deasemenea trebuie asigurată respectarea dreptului la confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, astăzi forma 086/e fiind pestriță cu date despre starea sănătății tinerilor. În același timp, ne-am propus să reducem povara pe instituțiile medicale care, pe lângă fluxul de pacienți, sunt nevoite să facă față numărului mare de solicitanți de certificate.

Să vă fie de bine și tineri, și părinți cu o mogâldeață birocratică mai puțin”, se arată în postare.

sursa: www.unimedia.info

alte Articole interesante