Cristiano Ronaldo, mărturisiri despre copilăria grea: ,,Tatăl meu era alcoolic. Nu a fost tatăl visurilor mele”

Cristiano Ronaldo, celebrul fotbalist în vârstă de 34 de ani, a oferit recent un interviu pentru „Good Morning Britain”. Pe lângă succesul pe care îl are în prezent, un alt subiect a fost şi copilăria sa, mai puţin plăcută.

separator

Unul dintre episoadele din copilărie de care Ronaldo a amintit a fost în perioada în care avea 12 ani. Pentru că erau toţi săraci, el şi coechipierii săi de la Sporting obişnuiau să meargă la McDonalds, unde le cereau angajaţilor să le dea resturile de hamburgeri, scrie digisport.ro.

„Aveam 12 ani şi nu aveam bani deloc. A fost dificil să nu am familia lângă mine. Îmi aduc aminte că era un McDonalds în apropiere, unde ceream mereu resturile de hamburgeri, iar o doamnă pe nume Edna şi alte două fete ne dădeau câteva”, a spus Ronaldo.

Portughezul a continuat şi a transmis un mesaj celor trei femei care l-au ajutat pe vremea când încă nu era superstarul care este astăzi.

„Sper că interviul acesta mă ajută să le găsesc. Vreau să le invit la cină în Torino şi Lisabona şi să mă revanşez pentru ce au făcut pentru mine. ,,Nu am uitat niciodată”

Portughezul a mai povestit şi în alte rânduri că a avut o copilărie foarte grea. Ronaldo s-a născut pe o insulă din Madeira, într-o familie foarte modestă. La doar 12 ani, acesta s-a mutat singur la Lisabona, pentru a evolua la juniorii lui Sporting.

În cadrul aceluiaşi interviu, Ronaldo a izbucnit în lacrimi în momentul în care i-au fost arătate imagini cu tatăl său, pe care nu le mai văzuse niciodată.

„Tatăl meu era alcoolic. Nu a fost tatăl visurilor mele. Mi-am dorit, desigur, dar niciodată nu am avut o conversaţie bună”, spunea cvintuplul câştigător al Balonului de Aur.

„Nu am văzut acest videoclip înainte … Niciodată. Am nevoie de aceste imagini pentru ale arăta familiei mele”, a putut spune, extrem de emoţionat, Ronaldo.

„Nu l-am cunoscut 100/% pe tatăl meu. Era alcoolic. Eu nu am avut niciodată o conversaţie normală cu el. A fost dificil. El n-a văzut niciodată ce am devenit. Nu m-a văzut niciodată când mi-am primit premiile”, a mai spus Ronaldo în emisiune, citat de Marca.

alte Articole interesante