Dacă tunzi bebelușul scurt, va avea părul mai des și mai gros când va crește. Mit sau adevăr?

Este adevărat sau este vorba despre un mit, atunci când iei decizia de a rade părul bebelușului pentru a-i crește unul mai des și mai sănătos? Chiar dacă în multe părți ale lumii oamenii au obiceiul de a-și tunde bebelușii foarte scurt sau chiar recurg la radere, pentru a stimula creșterea părului, specialiștii susțin că această metodă nu este nici pe departe eficientă.

separator
Potrivit oamenilor de știință, fiecare om se naște cu un anumit număr de foliculi de păr la nivelul scalpului. Foliculii sunt cei din care cresc firele de păr. Aceștia sunt cei care determină cât de des sau rar va fi părul, precum și culoarea și textura podoabei capilare.

Numărul de foliculi este determinat genetic, ceea ce înseamnă că nu poate fi schimbat nici prin tunderea, nici prin raderea părului, nici prin alte metode folosite.

Este adevărat că uneori, după ce bebelușul este tuns scurt, părul scurt care îi crește creează senzația că este mai aspru. Însă, pe măsură ce părul crește, firele vor deveni moi. Bebelușul se naște cu părul moale, foarte puțin pigmentat, însă între vârsta de 3 și 7 luni, textura firului de păr începe procesul de transformare, care se va încheia complet până când copilul ajunge la vârsta de 2 ani.

Creșterea părului poate fi însă stimulată prin spălarea în mod regulat a scalpului. Dacă scalpul bebelușului nu este spălat în mod regulat, atunci secrețiile naturale eliberate la rădăcina firelor de păr pot bloca foliculii firelor, încetinind creșterea acestora.

În cultură asiatică, de pildă, capul bebelușului este ras atunci când acesta împlinește 1 lună. Chinezii păstrează părul bebelușului pentru noroc și protecție. Unii părinți îl prind cu o panglică roșie și îl pun sub perna micuțului, în timp ce alții îl oferă rudelor.

Ce este de făcut dacă cel mic are cojițe la nivelul scalpului?

În primul rând, trebuie să discuți cu medicul pediatru pentru că acesta poate fi un semn al dermatitei seboreice infantile.

Apoi, folosește un șampon special pentru copii, pentru a curăța scalpul celui mic. La final, după ce usuci părul celui mic, folosește o perie pentru a-i “pieptăna” scalpul, astfel încât cojițele să fie îndepărtate. La recomandarea medicului, poți folosi o cremă sau o loțiune pentru tratarea cojițelor de la nivelul scalpului.

sursa

alte Articole interesante