Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chișinău, felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței!

Pe 27 august, Republica Moldova marchează 28 de ani de la declararea independenței.
separator

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan, spune că se află în Moldova de doar zece luni, dar în acest timp atât el, cât și familia sa, au ajuns să îndrăgească această țară, transmite IPN.

Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței, ambasadorul menționează că Statele Unite vor continua să susțină Republica Moldova și cetățenii săi în procesul de construire a unei societăți mai prospere, democratice și afirmarea locului bine meritat în Europa.

Dereck J. Hogan a menționat că a călătorit în mai multe regiuni din Moldova și a descoperit peisaje rurale uimitoare, orașe pline de viață și, cel mai important, oameni minunați și generoși, care sunt mândri de țară lor. Potrivit diplomatului, în doar 28 de ani Republica Moldova a parcurs un drum lung în calitate de stat suveran și independent, liber să își aleagă singur viitorul.

„Acesta este un proces continuu, țara mea are 243 de ani și încă lucrăm pentru a o îmbunătăți. Împărtășim dorința voastră de a avea o țară cu un Guvern al poporului, care să întărească instituțiile guvernamentale, inclusiv prin combaterea corupției și reformarea justiției”, a notat diplomatul. „Statele Unite vor rămîne partenerul vostru strategic. Vom fi aici pentru a vă ajuta. Din partea întregii echipe a Ambasadei SUA în Moldova și din partea poporului SUA, vă urez să aveți o sărbătoare frumoasă. La mulți ani, Moldova!”, a mai spus ambasadorul.

alte Articole interesante