Doi tineri îndrăgostiți și-au înregistrat căsătoria într-o bibliotecă

Un cuplu din satul Izbişte, raionul Criuleni, a ieşit din tiparele legate de oficierea unei căsătorii. Tinerii Nicolae şi Tatiana Verdeş au decis să facă marele pas al vieţii nu la oficiul stării civile sau în restaurantul unde are loc petrecerea, ci la bibliotecă.

separator

Nicolae şi Tatiana Verdeş, care de trei ani sunt împreună, s-au cunoscut la Chişinău.

Nicolae i-a cerut mâna Tatianei după doi ani de relaţie. Duminica trecută, cei doi au devenit soţ şi soţie. Pentru ca evenimentul să fie unul inedit, dar şi să rămână în amintirea fiecăruia, soţii Verdeş au decis să-şi înregistreze căsătoria la biblioteca din satul Izbişte, localitatea de baştină a lui Nicolae. Marea le-a fost mirarea oaspeţilor, asta pentru că soţii au ţinut în secret locaţia până în ultima clipă.

Bibliotecarul Alexandru Rusu recunoaşte că s-a gândit să găzduiască la instituţie o expoziţie sau un vernisaj şi nicidecum o nuntă.

Evenimentul tinerilor nu a rămas fără atenţie. Autorităţile locale susţin că alegerea făcută de soţii Verdeş a inspirat şi alte cupluri, care au anunţat că vor să-şi oficieze căsătoria printre rafturile cu cărţi.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante