Explozie pe un teren de joacă, la Criuleni. Un copil a murit, iar altul a ajuns în stare gravă la spital

Un copil a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce au detonat o grenadă pe un teren de joacă. Tragedia a avut loc în această seară, în jurul orei 20:10, în curtea unui bloc de locuințe din orașul Criuleni. Copiii se jucau cu grenada.

separator
În urma exploziei, un minor de 10 ani a decedat pe loc, iar altul, de 11, a fost dus la spital.

„La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Criuleni, unde au stabilit că minorul în vârstă de 10 ani a venit la terenul de joacă, unde i-a spus prietenului său, în vârstă de 11 ani, despre faptul că în una din anexele casei sale a depistat un obiect asemănător cu o grenadă. Ulterior, convins de prietenul său, băiețelul a mers acasă și a adus grenada, iar în timp ce se jucau, grenada a explodat în mâna copilului de 10 ani, iar în urma deflagrației acesta a decedat pe loc, iar prietenul său a fost transportat în stare gravă la spital”, a spus Maria Bețivu, ofițer de presă al IP Criuleni, pentru deschide.md.

Reprezentantul IGP a mai adăugat că în prezent se interprind măsuri speciale pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia, dar și cum a ajuns grenada la cei doi copii.

alte Articole interesante