Filmul „Moromeţii 2“, în regia lui Stere Gulea, este marele câştigător la Premiile Gopo 2019

Filmul „Moromeţii 2”, regizat de Stere Gulea, produs de Tudor şi Oana Giurgiu, a fost marele câştigător la gala Premiilor Gopo obținând 11 trofee. Peste 1.000 de invitati au participat ieri seară la cea de-a 13-a editie care celebreaza succesele din cinematografia română, la Teatrul Național din București.

separator
Filmul „Morometii 2”, care s-a bucurat de o mare apreciere din partea publicului încă de la prima săptămână după lansare, la începutul lunii noiembrie 2018, și-a adjudecat noua trofee: Cel mai bun film, Cea mai buna imagine (Vivi Dragan Vasile), Cel mai bun montaj (Dana Bunescu si Alexandra Gulea), Cel mai bun sunet (Dana Bunescu, Cristinel Sirli, Constantin Fleancu), Cele mai bune decoruri (Cristian Niculescu), Cele mai bune costume (Dana Paparuz), premiu oferit de Cellini Romania, Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura (Dana Roseanu, Iulia Roseanu, Domnica Bodogan), acordat de MAC Cosmetics, si Tanara Speranta (Iosif Pastina) . De asemenea, Premiul Publicul acordat productiilor autohtone cu cel mai mare succes la box-office in 2018, a fost anul acesta adjudecat de „Morometii 2”, in regia lui Stere Gulea.

Scenariul filmului se bazează pe volumul doi al romanului Moromeții, scris de Marin Preda. Primul volum a fost ecranizat tot de Stere Gulea, acum 34 de ani. Producătorul filmului românesc, Tudor Giurgiu, a declarat anterior că succesul a fost neaşteptat.

O peliculă alb-negru, filmată clasic, fără efecte speciale, despre destinul unei familii de ţărani români după ce regimul comunist a preluat puterea în ţară nu părea să fie un subiect de interes pentru cei care merg de obicei la cinema. Criticul susţine că toţi românii s-au regăsit cumva în film, prin experienţa proprie sau prin amintirile de la părinţi sau bunici.

 

alte Articole interesante