Îngrijirea corpului pe seama cui o lăsați?

Cu siguranță fiecare femeie îngrijește cu regularitate de tenul feţei! Însă totuși – câte dintre voi au grijă cu aceaşi ardoare de întreg corpul?  Adică, cu regularitate îl exfoliază, îl hidratează, îl protejează de razele UV? Ridicați, mâna sus! Dacă nu aţi făcut-o până acum, nu vă speriaţi. Ritualul este foarte simplu – îngrijiți-vă astăzi, mâine, poimâne, şi peste trei zile, toată viaţa de acum încolo… cu produse de calitate. Iar peste o lună consultantul dvs. de la Antos Cosmetică Naturală vă așteaptă în oricare magazin deschis în Capitală, ca să îi spuneți ce schimbări ați obţinut în urma hidratării şi exfolierii regulate. Așa deci, să recapitulăm ce zone ale corpului trebuie îngrijite zi de zi!

separator
Gâtul şi decolteul! Cum credeți că se combină un ten al feţei îngrijit şi proaspăt în concordanţă cu un gât şi un decolteu pe care au apărut primele semne de îmbătrânire. Nu prea, aşa-i? Or, cum zicea cineva, anii nu se văd pe chip, însă pot fi „numărați” de la gât în jos. Deci, gâtul şi decolteul au nevoie de aceeaşi îngrijire zilnică (dimineaţa şi seara) precum tenul feţei. Fiți atente la exfolierea acestei zone, întrucât pielea de pe gât și decolteu este asemănătoare cu cea de pe față. Cât priveşte hidratarea, din punct de vedere teoretic, crema folosită pentru îngrijirea feței este perfectă și pentru îngrijirea gâtului şi decolteului. Excepţie fac cazurile când tenul este unul problematic (zone uscate, pete, coşuri etc).

Sânii – simbolul feminităţii şi una dintre armele de seducţie ale oricărei femei, câte grame de cremă hidratantă sau pentru fermitatea bustului le acordați săptămânal? Să ştiți dacă ridurile dau iama, nu le mai scoateţi prin metode invazive cum o faceți cu cele de pe faţă. De aceea, trebuie să începeți îngrijirea lor încă de la o vârstă fragedă, pentru a vă bucura de o piele elastică cât mai mult timp.

Îngrijirea corpului – în special, mâinile, călcâiele, coatele şi genunchiii au nevoie de o exfoliere şi o hidratare riguroasă, cel puţin de două ori în săptămână. Şi iată de ce! Mâinile suferă cel mai mult din cauza produselor cu care intră în contact, (detergenţi, săpunuri, degresanţi etc), dar şi a factorilor înconjurători (soare, vânt, frig, etc.), pe când, călcâiele sunt acoperite cu un strat cornos de piele de patru ori mai gros decât restul corpului. La fel stă treaba cu coatele şi genunchii, care uneori pot fi acoperiţi cu un strat cornos foarte gros comparativ cu restul corpului.

Picioarele –  (în care ne punem atâtea speranţe – mă refer la faptul că ne duc şi ne aduc sărmanale) vor şi ele o stimulare a circulaţiei sangvine, mai ales dacă le încălţăm pe tocuri înalte. După o exfoliere şi o hidratare ca la carte, faceți seară de seară un pic de masaj. Dacă “suferiți” de celulită, nu o lăsați pe la primăvară. Acordați-Ie cel puţin zece minute pe zi de masaj uşor, făcut cu un produs bun, destinat celulitei, care să conţină extracte de iederă, stejar marin, castan sălbatic, ghimpe pădureţ şi ulei de migdale.

Înainte de a procura un gel de duş, un exfoliant, o cremă hidratantă sau tonifiantă pentru corp, un ulei sau o cremă anticelulitică, nu uitați să citiți etichetele. Evitați cosmeticele care au o listă lungă şi indescifrabilă de ingrediente greu de citit. Alegeți numai produse naturale, pe care nu sunt indicaţi tot felul de parabeni şi SLS-uri. Aveți grijă la termenul de valabilitate, pe care îl găsiți sub forma unui simbol numeric (numărul lunilor), care indică valabilitatea produsului dupa ce a fost desigilat (de exemplu, o cremă de corp desigilată care expiră în trei luni are simbolul 3M). Şi nu uitați să vă bucurați de pielea catifelată şi netedă ca de bebeluş pe care o oferă îngrijirea zilnică a corpului.

Partenerii noștri
alte Articole interesante