
Masca naturală care te întinereşte cu zece ani
Japonezele se pot lăuda că au descoperit secretul care le permite să sfideze trecerea timpului. Nu este vorba despre un tratament revoluţionar de înfrumusețare, ci doar de câteva ingrediente simple, pe care le ai probabil și tu în cămară: orez, miere şi lapte.


Pentru a obţine masca preferată a japonezelor, vei avea nevoie de o măsură de orez brun, sălbatic sau basmati şi patru măsuri de apă – excesul de lichid este secretul pentru a obţine ingredientul principal al măştii. Fără să clăteşti în prealabil orezul, pune totul la fiert la foc mediu, până când orezul este gătit în întregime.Strecoară apoi orezul, având grijă să păstrezi lichidul în care a fost gătit într-un recipient separat. Îl poţi păstra la frigider aproximativ o săptămână, pentru că vei avea nevoie doar de 4-5 linguri de apă de orez pentru mască. Amestecă-le cu o lingură de lapte şi o lingură de miere, până la omogenizarea completă.
Odată ce mixtura capătă o consistenţă mai groasă, aplic-o pe faţă, gât şi decolteu cu ajutorul unei pensule. După 30 de minute, clăteşte-ți fața cu apă rece.
Masca rezultată are un conţinut ridicat de vitamine B, C şi E, datorită apei de orez, dar reuneşte şi proprietăţile blânde de exfoliere ale acidului lactic şi efectul hrănitor al mierii, fiind un adevărat răsfăţ pentru piele. Pentru cele mai bune rezultate, foloseşte masca o dată pe săptămână.

-
Cum își îngijește tenul prezentatoarea TV Elena Băncilă
Îngrijirea tenului este o preocupare majoră în rutina de frumusețe a femeilor. Pielea tenului este una dintre cele mai expuse zone la temperaturile extreme, dar și la diverse substanțe care …
-
Sfaturi de îngrijire a pielii în sezonul rece
În sezonul rece, pielea are nevoie de o îngrijire specială, pentru a face faţă temperaturilor scăzute de afară. Dacă în timpul verii, cuvintele-cheie sunt protecţie solară şi autobronzante, iarna avem …
-
Cum să alegi crema potrivită pentru sezonul rece, dacă ai pielea sensibilă și uscată
În sezonul rece, datorită scăderii secreției de sebum, pielea este mult mai expusă agresiunilor. Stratul hidrolipidic nu mai conferă aceeași protecție, de aceea pielea devine mult mai sensibilă la acțiunea …