Riscurile la care te expui când porți gene false

Există mai multe tipuri de gene false, însă cele la modă acum, sunt genele semipermanente, cunoscute și sub denumirea de gene fir cu fir sau extensii de gene. Acestea sunt făcute din materiale sintetice, precum și din păr natural de nurcă. Bineînțeles, cele din păr de nurcă sunt mai scumpe decât genele false sintetice. Genele semipermanente sunt aplicate de un tehnician specializat, care lipește, între genele tale, fir cu fir, genele false.

separator
Astfel, la final, în funcție de îndemânarea tehnicianului, poți obține un aspect foarte natural al genelor. Aceste gene necesită întreținere, fiind nevoie de reaplicarea lor o dată la câteva săptămâni. Pe de altă parte, există și genele false de unică folosință, care se aplică odată cu machiajul și sunt înlăturate în timpul demachierii. Aceste gene pot fi sub formă de bandă, dar și sub formă de buchețele de câte 3-4 fire. Genele false de unică folosință pot fi aplicate atât de un make-up artist, cât și de tine, daca ai puțină îndemânare. În ceea ce priveste riscurile, ambele tipuri de gene false, atât cele semi-permanente, cât și cele de unică folosință, sunt considerate la fel de periculoase de către specialiștii în oftalmologie. Iată care ar fi acestea:

Alergii – poți dezvolta o reacție alergică la lipiciul folosit, la soluția folosită pentru îndepărtarea genelor, precum și la materialul din care sunt confecționate acestea. Blefarita alergică este una dintre afecțiunile care apar în urma purtării genelor false. Aceasta este o reacție alergică care se manifestă prin inflamarea severă a pleoapei ochiului. Persoanele alergice au șanse mai mari să se confunte cu asemenea probleme, însă alergiile pot apărea și la persoanele care nu prezintă un fond alergic. Dacă știi că ești alergică, însă totuși vrei neapărat să iți pui gene false, asigură-te că folosești un lipici hipoalergenic, pentru a reduce riscurile.Infecții oculare – bacteriile și murdăria pot fi prinse în genele false, cauzând infecții virale sau fungice ale ochiului. Keratina bacteriana (sau așa numita – inflamarea corneei) a fost, de asemenea, asociată și cu purtarea de gene false semi-permanente, nu numai cu purtarea lentilelor de contact.

Căderea propriilor gene – greutatea genelor false pune presiune pe foliculii genelor tale naturale, ceea ce înseamnă că, treptat, genele tale pot cădea – acest fenomen poartă denumirea de alopecie de tracțiune.

În concluzie, specialiștii în oftalmologie ne recomandă să evităm purtarea genelor false, pentru a reduce riscurile la care ne expunem cu buna știință. Dacă totuși porți asemenea gene false, asigură-te că folosești un lipici hipoalergenic, pentru a preveni o reacție alergică. De asemenea, respectă regulile ce țin de igienă, curăță-le dimineața și seara și, renunță la rimel. În cazul în care ai cazut pe gânduri și te tentează să renunți la ideea de a purta gene false, trebuie să știi că există o serie de soluții naturale pentru ca genele tale să fie mai dese și mai frumoase. Spre exemplu, uleiul de ricin, aplicat cu o perie de rimel veche (curățată foarte bine), poate face minuni cu genele tale.

Sursa

alte Articole interesante