Multe femei își doresc un bust apetisant și tonifiat. Dacă unele dintre ele apelează la exerciții și la soluții naturiste, cum ar fi tinctura de mărar, altele lasă frica deoparte și optează pentru intervențiile chirurgicale.
Un chirurg american s-a gândit, însă, că le poate îndeplini dorința de a avea sâni mai mari și doamnelor care și-ar dori un implant, însă bugetul nu le permite momentan, dar și celor care vor să vadă cum ar arăta dacă ar avea un bust generos. El a pus la punct o metodă de creștere a sânilor folosind soluție salină. Tratamentul de înfrumusețare chiar funcționează, însă efectele sunt temporare, ele durând doar 24 de ore.
Insta Breast este o metodă de creștere a sânilor cu ajutorul soluției saline. Substanța este injectată în țesutul mamar cu grijă, întrucât există totuși pericolul unei mici infecții sau a unui hematom. Riscul este, însă, foarte mic, în comparație cu cel existent în cazul unei operații clasice.
Chirurgul care practică această procedură de cinci ani încoace spune că multe femei doresc să testeze efectul soluției saline atunci când se duc la un eveniment special și își doresc un look deosebit. Având în vedere faptul că intervenția care durează cel mult 20 de minute costă 2500-3500 de dolari în comparație cu peste 4000 de dolari cât ar fi un implant, doamnele apelează cu ușurință la această variantă. Efectul injectiilor durează aproximativ 24 de ore, timp în care soluția salină este absorbită și eliminată, încetul cu încetul, din organism. Conform declarațiilor aceluiasi chirurg, singurele efecte secundare neplăcute le-ar constitui unele vânătăi și apariția vergeturilor, în cazul în care procedura se repetă mai des, având în vedere faptul că pielea se întinde și revine la forma inițială într-un timp scurt.