Feeria sărbătorilor şi magia iernii a pus stăpânire pe fiecare din noi. Toţi aşteptăm cu nerăbdare numărătoarea inversă pentru a intra cât mai frumoşi şi unici în noul an. Iar pentru a ieşi totul ca la carte, îţi propun să începi pregătirile acum!
Numărătoarea inversă a început…
Dacă ai tenul sensibil sau uscat, ar fi bine să foloseşti exfoliantul cu o săptămână înainte de marele eveniment. Astfel, în cazul în care apar iritaţii, este suficient timp ca ele să dispară. Dupăce ţi-ai alintat pielea cu procedura de gomaj, poţi aplica o cremă hidratantă. Tenul tău va fi catifelat şi proaspăt… pregătit pentru cel mai superb machiaj de sărbători.
Epilarea trebuie făcută cu câteva zile înainte de petrecere, pentru a evita “lupta” cu iritaţiile chiar în seara de Revelion. Iar pentru a fi mai liniştită… poţi face careva retuşuri cu câteva zile înainte… pentru a avea o piele de invidiat.
5 zile înainte- Autobronzantul!
Femeile adoră tenul bronzat şi aerul cochet pe care îl lasă în urmă această culoare arămie. Dacă nu ai reuşit să te duci la solar, foloseşte cu acurateţe autobronzantul. Respectă instrucţiunile produsului ales ca să obţii rezultatele aşteptate. Iar dacă eşti o fană înrăită a solarului, începe şedinţele de bronz cu cel puţin o săptâmână înainte… şi încearcă să nu faci exces!
4 zile înainte- Masca astringentă!
Tu îţi cunoşti cel mai bine pielea. Aşa că dacă vrei să foloseşti o mască astringentă… mergi pe un produs deja folosit. Nu e nici momentul şi nu ai nici timp pentru noi experimente. Iar dacă pielea ta nu se înţelege bine cu unul dintre ingredientele aplicate, te poţi alege cu coşuri, pete sau exfolierea tenului în mod inestetic. Aşa că cel mai bine e să fii atentă la măscuţele pe care le aplici!
Sprâncenele joacă un rol foarte important pentru imaginea oricărei femei. Chiar dacă obişnuieşti de multe ori să le îngrijeşti singură… încearcă de această dată să mergi pe mâinile unui specialist. Acesta îţi va alege forma unică care se va armoniza perfect cu trăsăturile feţei tale. Nu-ţi fie frică să încerci ceva nou… fii în ritm cu magia sărbătorilor!
Am ajuns şi la adorata manichiură. Iar pentru a străluci în seara de Revelion… foloseşte o ojă care să-ţi scoată în evidenţă personalitatea şi rafinamentul acestei seri unice şi magice.
1 zi înainte- Alintă-te cu o mască hidratantă!
A rămas doar o zi! Indiferent ce fel de machiaj vei purta în seara de Revelion… alintă-ţi tenul din timp cu o mască hidratantă. Aceasta îi va conferi pielii luminozitate şi naturaleţe.
În seara de Revelion- Machiajul şi coafura!
7… 6… 5… 4… 3… 2… 1… uite că a venit şi ziua mult aşteptată. După lungile pregătiri şi dorinţa arzătoare de a arăta cât mai sexy şi naturală de sărbători… a rămas să-ţi faci machiajul şi coafura şi eşti gata de marea petrecere! Optează pentru culori vii, pentru sclipiciuri şi nuanţe cât mai aproape de personalitatea ta.
Fii unică, magnifică, impecabilă şi irezistibilă în seara dintre ani!