„Povestea de iarnă” prima colecţie de haine pentru copii by Veronica Croitoru

În ajunul sărbătorilor de iarnă, designerul Veronica Croitoru a venit cu o surpriză frumoasă pentru cei mici. Meşteriţa a lansat colecţia de haine, creată doar pentru copii, pe care a intitulat-o „Povestea de iarnă”.

separator

Noua colecţie marchează dorinţa Veronicăi de a se extinde şi de a cuceri noi obiective în ţara noastră, mai ales că a început şi perioada sărbătorilor de iarnă. Emoţionată, designerul ne-a mărturisit că a lucrat la această colecţie de iarnă, aproape două săptămâni fără odihnă, însă spune ea, că rezultatul şi zâmbetele copiilor a meritat cu desăvârşire munca depusă.

„De mai mult timp creez seturi mamă-fiica, astfel am îndrăgit să fac rochițe pentru fetițe. Această colecție, e o dorință de a mea de ceva timp, așa că am lăsat totul într-o parte și am început să lucrez la ea. Desigur nu doar fetițele vor să fie frumoase de Revelion, dar și băieții! Am ales să fac ţinute pentru copii de vârsta preșcolară, mai ales că se apropie matineele, iar părinții sunt în căutarea unor ținute originale, pentru picii lor cu tematica sarbatorilor de iarnă. În comparație, cu hainele create pentru maturi, aici e nevoie de mai multă răbdare. Însă, lucrul cu copii este de nedescris. Acest timp petrecut cu ei mi-a adus multe amintiri din copilarie și o euforie mai mare a sărbătorilor ce se apropie.”

Veronica a realizat şi un shooting foto cu noile sale creaţii de poveste unde picii au fost adevărate modele. Mai jos, le poţi admira şi tu! 


alte Articole interesante