Germania renunță la folosirea erbicidelor, care ar cauza cancer

Germania va interzice folosirea erbicidului glifosat, care face obiectul unor procese, în SUA, cu mize de miliarde de dolari, pentru că ar cauza cancer. Din 2023, acesta va fi interzis în totalitate, iar până atunci poate fi folosit doar limitat.

separator
Decizia vine după ce, în luna iulie, parlamentul austriac a aprobat un proiect de lege care interzicea utilizarea glifosatului şi după ce aproximativ 20 de primari francezi l-au interzis luna trecută în municipalităţile lor, sfidând guvernul.

Compania Bayer spune că nu este de acord cu decizia guvernului german: „O astfel de interdicţie ar ignora aprecierile ştiinţifice ale autorităţilor competente din întreaga lume, care au stabilit de mai bine de 40 de ani că glifosatul este sigur în folosire”.

Erbicidele pe bază de glifosat sunt cele mai utilizate produse de combatere a buruienilor din lume.

Guvernul german a declarat că va reduce sistematic utilizarea erbicidelor care conţin glifosat începând cu 2020.

Glyphosate a fost dezvoltat de Monsanto sub brandul Roundup. Acum este comercializat la nivel mondial de zeci de alte grupuri chimice, inclusiv Dow Agrosciences şi BASF din Germania.

Îngrijorările legate de siguranţa sa au apărut când o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a concluzionat în 2015 că probabil provoacă cancer, scrie descopera.ro

alte Articole interesante