Am nevoie de acordul fostului soț pentru a-i face pașaport copilului, dar el refuză să semneze. Ce pot face?

Veronica: “Sunt divorțată și am un copil din fosta căsnicie. Locuiesc în străinătate, tatăl copilului ne-a dat acordul să venim împreună. În hotărârea de divorț nu a fost menționat că eu am custodia copilului. Copilul are vârsta de 7 ani și a stat mereu cu mine. Tatăl nu a dat niciun bănuț pentru creșterea și educarea lui. Acum, eu am nevoie de acordul lui pentru a-i face pașaport, dar el refuză să se ducă la Ambasadă pentru a îndeplini formularul pentru pașaport. Instanțele de aici îmi cer să aduc hotărâre de judecată precum că copilul e în grija mea, dar eu nu am această dovadă. Ce să fac în acest caz?“

separator

Răspuns de la avocatul Iurie Mihalache:

Problema este că în cererea de divorţ dvs. nu aţi solicitat stabilirea domiciliului copilului (mai simplu, nu aţi cerut să fie indicat cu cine va rămâne copilul). Prin urmare, instanţa de judecată a decis numai în limita cererii dvs., iar cererea, aşa cum se înţelege, a fost doar desfacerea căsătoriei. Acum dvs. trebuie să depuneţi o nouă cerere de chemare în judecată prin care să solicitaţi stabilirea domiciliului copilului. Ulterior, având hotărârea judecăţii, veţi putea face copilului paşaport (fără acordul tatălui).

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

loading...
Partenerii noștri
  • Foto: Avocat Iurie Mihalache, BAA „Avornic si Partenerii”

    Avocat Iurie Mihalache, BAA „Avornic si Partenerii”

    mihalacheiurie@yahoo.com
    Adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 200, bir. 320 Tel.: mob. 068899952; 0(22)75-04-94
alte Articole interesante