Ce pensie alimentară primeşti pentru doi copii?!

Elena V.:“Am doi copii minori, de 7 și 4 ani. Prima fetiţă este invalid de gradul 1. Soţul mă înşeală şi lucrează în Rusia. Am decis ambii să divorţăm. El zice să nu cer pensie alimentară pentru că nu voi primi decât niște bănuți. Pot să aflu în cât timp pot lua divorţul şi ce pensie alimentară primeşti pentru doi copii?”

separator

Răspuns de la “Casa de Avocatură Digore”:

Examinarea cauzelor în instanța de judecată are loc în termen rezonabil ținându-se cont de complexitatea litigiului, comportamentului participanților la proces, conduita instanței judecătorești și a autorităților relevante, etc. Pricinile privind încasarea pensiei de întreținere, apărarea drepturilor și intereselor copiilor minori se judecă de urgență și în mod prioritar.

Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.

Pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii şi 1/2 – pentru 3 şi mai mulţi copii.

Cuantumul cotelor stabilite poate fi micşorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante.

Modul de plată a pensiei de întreținere poate fi determinat de către soți de comun acord și printr-un contract, iar în lipsa acestuia, pensia de întreținere se va încasa pe cale judecătorească.

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

unnamed„Casa de Avocatură Digore”
Tel: +(373) 22-24 03 05
Fax: +(373) 22-24 06 20
Mob: +(373) 6 8888 577

Cinci indivizi au fost reţinuţi de Poliţia Capitalei pentru furt de apartamente

Doi minori cu vârstele de 16 ani şi 17 ani, şi alţii trei cu vârstele cuprinse îmtre 20 şi 23 ani, originari din raioanele Comrat şi Basarabeasca au fost reţiniuţi de către poliţiştii sectorului Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Aceştia făceau parte dintr-un grup criminal care este bănuit că ar fi fost implicat în cel puţin şase furturi din apartamente şi o rapire de automobile. Metodele de pătrundere în locuinţe erau aplicate prin forţarea geamurilor din termopan.

separator

În urma perchiziţiilor efectuate de poliţişti, au fost depistate şi ridicate bunuri materiale a căror provenienţă bănuiţii n-au putut-o demonstra. Potrivit victimelor care s-au adresat la Poliţie după ajutor, aceştia le-ar fi pricinuit prejudicii materiale în valoare de peste 20 000 lei.

Actualmente în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău sunt reţinuţi doar trei bănuiţi. Ceilalţi doi sunt de vârstă minoră şi sunt cercetaţi în libertate. Hoţii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 ani până la 6 ani.

Poliţia Capitalei investighează ipotezele înaintate, privind complicitatea grupării în alte infracţiuni comise.

Cum pot să-l dezic pe fostul soț de drepturile părintești dacă acesta nu contribuie la întreținerea copilului?

Irina V: Cum pot să-l dezic pe fostul soț de drepturile părintești dacă acesta nu contribuie la întreținerea copilului? Divorțul l-am primit în martie curent, dar nu suntem împreună deja de 4 ani. În august m-am recăsătorit și toate cheltuielile asupra copilului le suportă actualul soț. Tatăl copilului nu achită nimic de 4 luni. Ultima dată, fiul a fost la el în ospeție acum un an și ceva, ultima dată a fost sunat în luna iunie… Vreau să iau toate drepturile asupra mea deoarece dorim la vară să plecăm la odihnă peste hotare, dar fără permisiunea fostului soț nu o putem face. Voi putea scoate copilul din țară?

separator

Răspuns de la avocatul Iurie Mihalache:

În cazul relatat de dvs. şansele de a obţine decăderea din drepturi părinteşti ale fostului soţ (tatăl copilului) sunt mici. Nu există temeiuri. Totodată, vă informez că este greşită afirmaţia dvs. precum că fără acordul fostului soţ este imposibil de a pleca cu copilul peste hotare la odihnă. Dvs. puteţi pleca liber cu copilul peste hotare, fără acordul fostului soţ, dar numai pentru perioade relativ scurte: odihnă, excursii, tratament etc.

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

Am nevoie de acordul fostului soț pentru a-i face pașaport copilului, dar el refuză să semneze. Ce pot face?

Veronica: “Sunt divorțată și am un copil din fosta căsnicie. Locuiesc în străinătate, tatăl copilului ne-a dat acordul să venim împreună. În hotărârea de divorț nu a fost menționat că eu am custodia copilului. Copilul are vârsta de 7 ani și a stat mereu cu mine. Tatăl nu a dat niciun bănuț pentru creșterea și educarea lui. Acum, eu am nevoie de acordul lui pentru a-i face pașaport, dar el refuză să se ducă la Ambasadă pentru a îndeplini formularul pentru pașaport. Instanțele de aici îmi cer să aduc hotărâre de judecată precum că copilul e în grija mea, dar eu nu am această dovadă. Ce să fac în acest caz?“

separator

Răspuns de la avocatul Iurie Mihalache:

Problema este că în cererea de divorţ dvs. nu aţi solicitat stabilirea domiciliului copilului (mai simplu, nu aţi cerut să fie indicat cu cine va rămâne copilul). Prin urmare, instanţa de judecată a decis numai în limita cererii dvs., iar cererea, aşa cum se înţelege, a fost doar desfacerea căsătoriei. Acum dvs. trebuie să depuneţi o nouă cerere de chemare în judecată prin care să solicitaţi stabilirea domiciliului copilului. Ulterior, având hotărârea judecăţii, veţi putea face copilului paşaport (fără acordul tatălui).

Scrie întrebarea ta la adresa: juristultau@unica.md

Ce vrea să audă iubitul tău în dormitor
Articolul anterior
6 exerciţii pentru cele mai frumoase picioare!
Articolul următor