Jurnalul unei gravide: ce schimbări au loc în organism în trimestrul III de sarcină! Video

În cel de-al treilea trimestru de sarcină unele gravide susţin că se confruntă cu o senzaţie mai mare de oboseală din punct de vedere fizic. Emoţiile sunt însă şi mai mari, întrucât data preconizată a naşterii se apropie tot mai mult, iar mămicile aşteaptă cu maximă intensitate întâlnirea cu bebeluşii lor. Află de la medicul specialist obstetrician-ginecolog ce schimbări au loc în organismul gravidei pe parcursul celui de-al treilea trimestru de sarcină.

separator

Jurnalul unei gravide: ce paşi trebuie să urmezi, dacă ai aflat că eşti însărcinată!

În cadrul proiectului Jurnalul unei gravide, sarcina Aliciei Vâlcov, fondatoarea grupului online pentru mămici Ask a MOM, a fost monitorizată împreună cu medicii de la Spitalul Internaţional Medpark.

ggggJurnalul unei gravide: trimestrul II de sarcină. Ce investigaţii ar trebui să facă viitoarea mămică?

Astfel, în trimestrul III de sarcină, graviduța noastră a avut simptome mai puțin plăcute, dar s-a menţinut activă în toată acest interval. De asemenea, al treilea trimestru de sarcină s-a dovedit într-adevăr perioada multașteptată pentru protagonista noastră.

Graviduțele care se află la același termen, trebuie să știe ce schimbări au loc în organism în această perioadă:

• În trimestrul III de sarcină vei adăuga mai rapid în greutate. Surplusul de kilograme se datorează greutății corpului, dar și a placentei, lichidului amniotic, măririi sânilor, uterului, depozitelor adiționale de grăsime și creșterii volumului de sânge și fluide.

• Somnul devine mai puțin confortabil. Astfel, dormitul pe părți este cel mai indicat, deoarece ajută circulația sângelui.

• În plus, în trimestrul III de sarcină poți avea retenție de lichide, responsabile pentru umflarea picioarelor, mâinilor și a feței. Iar greutatea burții și umflarea membrelor determină presiunea asupra nervilor, provocând furnicături și amorțeală la nivelul picioarelor și brațelor.

• Pe măsură ce uterul crește și apasă asupra diafragmei, ai putea simți că respiri cu dificultate.

• Stomacul își modifică poziția normală, ceea ce poate duce la apariția senzației de arsură.

• Pot apărea dureri de spate, pelvis și coapse.

• Pe măsură ce copilul coboară și mai mult în pelvis, vei simți o presiune la nivelul vezicii urinare, ceea ce va face să urinezi frecvent, inclusiv noaptea.

Partenerii noștri
alte Articole interesante