La Chișinău începe Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor 2019”

Ediția a 53-a a Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor” aduce 47 de spectacole muzicale cu participarea celor mai renumite colective artistice din țară, dar și din afara țării.

separator

Inaugurarea Festivalului va avea loc astăzi, 1 martie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”, în cadrul unui spectacol muzical-coregrafic, cu genericul „În duet cu primăvara”.

Festivalul va continua până pe 10 martie.

Tradițional, Festivalul aduce în fața publicului cele mai renumite colective artistice din țară. Este vorba despre Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, Ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”, Orchestra Prezidențială, formația „Brio Sonores”, „Alex Calancea Band”, ,,Fluieraș”, ,,Folclor”, ,,Plăieșii”, ,,Cadânjea”, ,,Rodoliubie”, Orchestra Națională de Cameră etc. La „Mărțișor” vor evolua artiști și colective artistice renumite din afara țării, precum: ,,Joy”, „Klezmer Swing Quartett”, ,,Baccara”, „Uriah Heep”, Pupo, Goran Bregovici, ,,Shenzhen Aihua Chinese Music Ensemble”, ,,Holograf”, Gabriel Dorobanțu, Formația „Mirage” etc.

Bugetul Festivalului „Mărțișor” este de peste 2,6 milioane de lei. Prețul biletelor variază între 50 și 1100 de lei.

sursa: www.jurnal.md

alte Articole interesante