Cuvintele au un impact puternic asupra copiilor, astfel încât orice refuz poate fi descurajant și frustrant pentru ei. S-a vehiculat mult timp teoria conform căreia să nu îi spui copilului „nu”. S-a dovedit că este și complicat, însă adevărul din această teorie, era de fapt „să nu îl negi pe copil”.
,,Bineînțeles că nu vei scoate cuvântul „nu” din vocabular, dar niciodată să nu negi valoarea copilului de genul „nu poți” sau „nu știi”. Un „nu ai voie” poate fi permis pentru că negăm de fapt acțiunea. „Nu ești în stare” neagă, de fapt, ființa copilului”, avertizează psihoterapeutul Catalina Hetel.
Chiar și așa, probabil este mult mai eficient și înțelept să îi interzici copilului anumite lucruri, motivându-ți decizia, decât să-i rostești un ,,Nu” tranșant. Așadar, iată mai jos câteva exemple practice în acest sens!
Fii de acord
În loc să spui “N-ai voie dulciuri înainte de masă!”, încearcă “Sigur, poți mânca dulciuri imediat după ce mănânci!”.
Oferă-i o alternativă
Dulciurile înainte de masă ruinează cu siguranță poftă de mâncare, dar pofta rămâne. Fă-i o oferta pe care să nu o poată refuza. Dacă în ziua respectivă a terminat “doză” de dulce, îi poți spune: “Ai mâncat dulce mai devreme! N-ai vrea niște… (fructul care îi place).
Distrage-i atenția
Este unul dintre cele mai vechi trucuri, însă funcționează de fiecare dată. Cel mai bine merge când nu sunteți acasă. Sau, imediat ce cere ceva nepotrivit, propune-i să va jucați un joc care lui îi place foarte mult.
Implică o “autoritate”
Atunci când copilul cere ceva “interzis”, pune-i o întrebare de genul “Ce părere crezi că ar avea stomatologul X? Adu-mi aminte să-l întrebăm dată viitoare când mergem la control”.
Dacă nu-l poți convinge, alătură-i-te!
Spune-i: “Câteodată și mie îmi pare rău că există regulă să nu mănânci dulciuri înainte de masă!”. Poate fi atât de simplu. Faceți amândoi două fete triste, va consolați reciproc despre duritatea acestei reguli nedreptate.
Oferă-i ce cere, cu o condiție
Păstrând exemplul dulciurilor înainte de masă, oferă-i ceea ce cere, însă nu va avea voie să mănânce până când nu ia masă.
Amintește-i consecințele
Poți să-i spui copilului care ar fi consecințele faptei sale. Pe măsură ce va crește, va putea să facă raționamente și să înțeleagă.
Lasă-l pe el să hotărască
Întreabă-l: “Ce-ai spune dacă X (jucăria lui preferată) ar dori … (cerință lui)? Cum i-ai spune tu că nu are voie?” S-ar putea să ai o surpriză.