Adela Popescu: despre simptomele din primul trimestru de sarcină

Adela Popescu și Radu Vâlcan vor deveni părinți pentru a doua oară, peste câteva luni. Prezentatoarea TV urmează să aducă pe lume un băiețel. Astăzi, aceasta a vorbit, pe blogul său, despre a doua sarcină și despre experiența diferită pe care o trăiește acum. Viitoarea mămică recunoaște că acum i se dă totul mai ușor, chiar dacă se confruntă cu alte simptome decât în prima sarcină.

separator

,,Aș vrea acum sa ne pierdem putin in meandrele concretului si sa va spun cum stau:
Burta a crescut mult mai repede decat la prima sarcina. Parca si eu am luat mai multe kilograme.
Alexandru pupa in fiecare seara “flatioru”, asta pana cand piticania ii va fura prima jucarie, sunt sigura.

Cateva zile de greata, dar nu de speriat, in schimb somnolenta la greu. Efectiv imi cadea capul intr-o parte si adormeam. Asta in primul trimestru.

Sunt mai relaxata de data asta, trebuie sa ma gandesc putin sa imi amintesc in cate saptamani sunt, ceea ce la prima sarcina mi se parea de neacceptat. Stiam, si eu si Radu, cu exactitate in cate saptamani, zile, chiar si minute eram.

Acum tocmai am renuntat la vitaminele pe care doctorul mi le-a prescris din trimestrul 2, pentru ca nu m-am simtit grozav de la ele. La prima sarcina nu mi-au fost recomandate, insa acum, dupa doi ani de alaptat si multe nopti nedormite a considerat necesar.

Zilele acestea aflu cum procedez pe mai departe. Pofte nu am, asta si pentru ca in general sunt gurmanda, probabil. La prima sarcina am simtit o anchilozare, o senzatie ca am ligamentele de piatra, inflexibile. De data asta mi-am propus sa fac masaje, inot si sedinte de kinetoterapie. Mare parte din durerea travaliului meu a venit si din niste probleme netratate la coloana.
Voi naște cu același medic, și fireste ca vreau si sper sa pot naste tot natural.
Din experienta trecuta as vrea sa pastrez unele lucruri:
Co-sleeping. For sure. Nici nu concep altfel. E clar ca asa sunt construita. Sa simt respiratia copiilor mei la mai putin de un metru si sa ii veghez tot timpul, pana voi simti ca sunt suficient de puternici.
Imi doresc sa alaptez. Nu stiu daca atat de mult. Pe Alexandru, asa cum stiti, l-am alaptat pana la 1 an si 11 luni, insa am convingerea ca daca ma opream pe la 1 an si 6 luni ar fi fost mult mai usoara tranzitia catre intarcare.
Nu o sa mai incarc casa cu masa de infasat, m-am descurcat excelent pe pat”, dezvăluie Adela Popescu.

 

Poți citi mai multe pe adelapopescu.eu.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Video! Antrenament pentru posterior bombat și coapse ferme
Articolul anterior
6 trucuri pentru a controla pofta de dulce
Articolul următor