Botezul copilului: 10 sfaturi utile de la părintele Maxim Melinti

Botezul bebelușului este un ritual frumos așteptat de către mulți dintre părinți. Totodată, acest eveniment important este adesea marcat de superstiții și frici. La cererea publicului, părintele Maxim Melinti a desființat mai multe mituri care circulă în popor. În plus, preotul a amintit de ce ar trebui să vă bucurați de Taina Sfântului Botez.

separator

„1. Înger păzitor copilul primește la naștere, iar nu la botez. De aceea, ipoteză că copilul trebuie neapărat botezat ca să primească „îngeraș” – face parte din „teologia băbească”.

2. Mama are voie să iasă din casă până la botezul copilului. De aceea mama va ieși din casă, și va face treburi necesare și vizite medicale, fără nicio teamă. Asta se referă mai ales la cei care locuiesc prin sate. Acolo persistă tradiția că până la botez mama nu are voie să ia apă din fântână, iar ceea care face acest lucru, spurcă fântâna și apă.

3. La împlinirea celor 40 de zile de la naștere a copilului, mama cu copilul vor veni la biserica, i se va citi rugăciunea-„molitva” pentru mamă și rugăciune de îmbisericire a copilului. De acum mama poate intra în biserica și de a se împărtăși, chiar dacă copilul încă rămâne nebotezat.

4. La botez, în caz dacă s-a îndeplinit punctul 3, mama copilului, împreună cu tată vor întra și vor asista ambii la botez în biserică.

5. Vorba că copilul mort nebotezat merge în iad – este un mit și lipsit de temei evanghelic, care prezintă pe Dumnezeu ca un Domn al dragostei și milostivirii.

6. Nici copilul, nici mama acestuia nu au nevoie să poarte ață roșie la mână „contra deochi”, nici până la botez, nici după, căci face parte din superstiții. Om credincios va avea încrede doar în Dumnezeu.

7. În cristelnița nu se aruncă bani, nici petalii de flori.

8. Dacă la aceiași slujbă sunt botezați mai mulți copilași concomitent, asta nu-i face pe ei frați și surori biologici sau de sânge, decât doar frați și surori întru Hristos, precum suntem cu toții.

9. Botezul nu se face acasă, decât numai biserică. Vorba că în biserică e frig în timpul iernii, nu este argument de a face botez acasă. Astfel botezul poate fi lăsat pe timp mai călduros, iar copilului nu-i lipsește și nu-i vatămă nicidecum reținerea botezului.

10. Somnul liniștit după botez – la fel face parte de basme băbești. Copilul desigur poate dormi mai liniștit după botez, dar asta se datorează harului Duhului Sfânt, care se pogoară peste noi, în timpul primirii sfintelor taine. Lucrul acesta este mai simțit pentru cei mături, care după liturghie la care s-au împărtășit, le trage la somn.”

sursa: Facebook/Maxim Melinti

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

De 8 Martie, și-au făcut cel mai frumos cadou! Mai multe femei au născut în zi de sărbătoare la o maternitate din Capitală

În ziua de 8 Martie, au devenit mămici și, astfel, și-au facut cel mai frumos cadou de Ziua Internațională a Femeii!

De 8 Martie, la spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” s-au născut 8 copii, cei mai mulți dintre bebeluși sunt băieți. 3 fetițe și 5 băieței au fost florile și trofeele acestor mame care și-au văzut visul împlinit chiar de 8 Martie – ziua în care vor marca două sărbători în una. Nașterile au decurs normal, copiii sunt perfect sănătoși, iar mamele lor sunt în stare satisfăcătoare.

De opt martie, Ana a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Tânăra de 24 de ani a devenit mămică pentru prima dată. Deși nașterea a durat mult timp, se simte epuizată și durerea este de nedescris, tânăra ne-a mărturisit că este extrem de fericită, se simte binecuvântată, cu cel mai frumos cadou dăruit de Dumnezeu, transmite radiomoldova.md.

„ Mi-a dat Domnul astăzi două cadouri odată. – Și v-ați gândit la un nume? – Ariana. Doar femeile care au născut o să mă înțeleagă ce durere este aceasta, prin ce trece, dar cred că atunci când uiți de tot, mai vrei. Eu trebuia să nasc pe 20 sau 23 februarie. Tăticul a fost acasă, a dorit să asiste la naștere, dar copilul nu a vrut să apară atunci, a vrut pe opt martie. Aceasta este o fericire extrem de mare, extrem, mai ales când o hrănești cu sânul tău propriu, când stai lângă puișor, iar când o vezi că plânge ți se rupe tot în tine.”

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova rata natalității este în continuă scădere, iar în opt ani, numărul nou-născuților a scăzut cu aproximativ 34 la sută. Prin implementarea diverselor politici sociale, autoritățile de profil încearcă să motiveze familiile să aducă pe lume mai mulți copii. Astfel, începând cu 2024, indemnizația unică oferită la nașterea copilului a fost dublată și constituie 20 de mii de lei.

Terapia cu aerosoli artificiali: Reguli de aplicare
Articolul anterior
O serată de creație a avut loc în casa maestrului Eugen Doga. Foto!
Articolul următor