Cristina Gheiceanu a dezvăluit detalii despre naștere: ,,Ultimele 6-7 ore au fost cele mai intense din viața mea”

Pe 3 martie, bloggerița Cristina Gheiceanu a devenit mămică pentru prima oară. La aproape trei săptămâni de la evenimentul care a schimbat radical viața cuplului, bloggerița a dezvăluit pentru urmăritoarele sale de pe Instagram cum a decurs nașterea micuței Adela.

separator
Nașterea a avut loc pe cale naturală. Travaliul a durat în jur de 6-7 ore.

,,Au fost cele mai intense din viața mea. Am născut fără epidurală. Poate sună ciudat, dar eu chiar am vrut să-mi testez corpul și să trăiesc această experiență unică. Pe mine respirația m-a ajutat cel mai mult. Când simțeam că nu mai pot, respiram. De fapt, Ovidiu îmi amintea de acest lucru și respira odată cu mine. Eu plângeam și respiram”, a povestit Cristina.
De asemenea, Cristina a mai dezvăluit că nu a avut probleme cu kilogramele în plus în timpul sarcinii, iar după naștere a slăbit mai mult, pentru că… nu prea are timp să mănânce, iar uneori chiar uită să o facă. Cristina a fost întrebată cum se descurcă cu fetița nou-născută:

,,Foarte bine. Nouă în spital ne-au explicat și ne-au învățat atât de multe lucruri. În plus, vine o moașă acasă la fiecare trei zile. Cântărește fetița, mă întreabă ce dificultăți am, cum stau cu moralul, răspunde la toate întrebările noastre. Tocmai de asta, mă simt parcă în siguranță”.

Tânăra mamă se bucură și de sprijinul familiei în aceste momente intense ale perioadei de maternitate. Soțul, Ovidiu, o ajută în special seara, iar mama bloggeriței a plecat în Elveția tocmai pentru a fi mai aproape de fiică și nepoțica dragă.

alte Articole interesante