3 metode greșite de pedepsire a copilului

A fi părinte este cea mai grea profesie din lume. Pe lângă faptul că dărui necondiționat dragoste, ai nevoie de multă răbdare ca să crești un OM. Sunt momente când simți că cedezi și fără să vrei faci unele greșeli în încercarea de a-l educa pe puiul tău. Iată cele mai întâlnite metode de educație a copilului care îi fac mai mult rău decât bine.

separator

bataia1. Bătaia

Violența aduce violență. Respectiv atunci când aplici pedeapsa fizică pentru că puiul tău a greșit, el va folosi aceeași regulă cu ceilalți copii când va fi nervos. Psihologul Daniela Sircu-Ursu  specifică: ”Dacă un copil este supus “corecțiilor corporale” pentru greșelile pe care le face nu va învăța sau înțelege neapărat că comportamentul său este greșit, ci că trebuie să îi fie frică de părinți, care îl vor bate dacă vor afla ce a făcut. Bătaia are ca efect frânarea dezvoltării conștiinței la copii.” Astfel, chiar dacă în anumite momente sunt necesare pedepsele, folosește metodele care nu implică violența.

metode-de-disciplinare-a-copilului2. Compararea cu alții

Mulți părinți folosesc metoda de comparație: ”Vezi ce cuminte e Ionel, dar tu?”, ”De ce Alina a reușit să învețe poezia, dar tu nu poți?”, ”De ce nu ești și tu ca alți copii?”, încercând să stimuleze dorința copilului său de a fi mai bun. Numai că această metodă nu folosește la nimic. Copilul va pierde încrederea în sine și va avea sentimente negative față de cei cu care îl compari.

bataie_copii3. Umilirea

Cuvintele jignitoare, mai ales în fața unui public, vor fi greu de șters din mintea copilului. Și pentru că ești un model în fața lui, va copia același comportament în raport cu colegii. Încearcă să-ți păstrezi calmul și să discuți cu el, numai între patru ochi, despre greșelile pe care le face.

Cu siguranță, nu este ușor să-ți păstrezi calmul de fiecare dată, dar renunță la aceste metode de educare pentru că vor afecta considerabil dezvoltarea  puiului tău. Trebuie să ”umplem” creierul copilului cu sentimente de încredere, iubire și afecțiune, dar nu cu sentimente de frică, umilință și durere.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Rochii originale prin culoare, stil, croială și țesătură
Articolul anterior
Cinci alimente care te scapă de durerile de cap
Articolul următor