Copilul tău face frecvent amigdalită? Care este cea mai bună soluţie pentru ca cel mic să scape de simptomele extrem de neplăcute ale acestei infecţii şi ce complicaţii pot apărea dacă nu sunt tratate amigdalele corespunzător?
Anginele măresc imunitatea
Amigdalele produc anticorpi şi globule albe (limfocite), care constituie o barieră în calea microbilor, împiedicând sau limitând pătrunderea acestora în căile respiratorii superioare. După ce au „captat” intruşii, amigdalele vor da semnalul de începere a producerii de anticorpi pentru a-i distruge. „Identitatea” microbilor va fi înregistrată în memoria sistemului imunitar, pentru ca acesta să-i poată recunoaşte la o viitoare expunere şi să poată reacţiona eficient. Numai că acest proces se realizează pe parcursul mai multor ani. Imunitatea copiilor se dezvoltă continuu, începând de la naştere şi până spre vârsta de 10 ani, când se definitivează. Dar, pentru ca sistemul imunitar să devină puternic, el trebuie să intre în contact cu diverşi microbi.
Iată că anginele au, până la urmă, un rol benefic: conduc la creşterea imunităţii. Până la vârsta de 10 ani, un copil ar trebui să facă una-două amigdalite pe an pentru ca sistemul lui imunitar să-şi „înveţe” bine lecţia.
Anginele apar mai frecvent între trei şi opt ani, dar cele mai multe dintre acestea nu sunt de natură infecţioasă şi, drept urmare, nu au nevoie de tratament cu antibiotice.
Când amigdalele se îmbolnăvesc
Când amigdalele luptă cu invazia microbilor (cu o infecţie, adică) îşi măresc volumul şi se înroşesc. Dar, după ce înving intrusul, ele trebuie să revină la dimensiunea normală. La unii copii, însă, după infecţii repetate, capacitatea de apărare a amigdalelor scade şi acestea rămân mărite, devenind ele însele un focar de infecţii. Este vorba de o stare de creştere patologică a amigdalelor.
Amigdala tubară (dinapoia nasului) obturează fosele nazale şi copilul nu poate respira pe nas, ci doar pe gură. Atunci când respiră pe gura, copilul doarme prost şi nu mai aude foarte bine. Din această cauză devine nervos, iritabil, rezistenţa fizică îi scade, poate avea probleme cu învăţatul.
Omul are, de fapt, nu doar două amigdale (sau tonsile, cum li se mai spune), aşa cum se crede, ci mai multe. Cele pe care le putem observa cu uşurinţă sunt amigdalele palatine, situate de o parte şi de alta a luetei. În apropierea lor, la baza limbii, se află amigdalele linguale, care sunt mult mai mici. Înapoia nasului mai există o insulă de ţesut limfoid având aceeaşi structură cu amigdalele (amigdala faringiană care, mărită, determină vegetaţiile adenoide), şi mai există şi amigdalele tubare. Toate aceste amigdale alcătuiesc aşa-numitul inel al lui Waldeyer care înconjoară partea superioară a gâtului. Rolul lui este de a proteja nasul, gâtul şi sinusurile împotriva agresiunii factorilor externi: frig, umezeală, microbi, substanţe toxice, fum, praf… Atunci când amigdalele şi ţesutul limfatic din jurul lor se inflamează vorbim despre angină (sau amigdalită).
Cum tratăm amigdalita
Amigdalita este cauzată de virusuri (adenovirus, virus gripal sau paragripal, virusul rujeolei sau al varicelei etc.), bacterii (cel mai frecvent de streptococul betahemolitic), ciuperci (de obicei candica albicans), dar poate apărea şi în contextul unor deficite imune majore (scorbut, leucemii, limfoame, SIDA). Totuşi, în peste 60% dintre cazuri, boala este generată de streptococul betahemolitic de tip A (auriu). Amigdalele au volumul mărit şi sunt acoperite de depozite purulente, alb-gălbui, rău mirositoare. Chiar şi înghiţirea salivei provoacă durere.
Stadiul iniţial al oricărei amigdalite pare să fie viral – amigdalele sunt roşii şi mărite – iar tratamentul este, în această fază, simptomatic (antiinflamator, antifebril şi dezinfectante nazobucofaringiene). Dacă boala nu cedează la acest tratament, înseamnă că a intervenit suprainfectarea bacteriană şi este nevoie de tratament cu antibiotice. Medicul îţi va spune ce antibiotic anume să-i dai copilului şi cât timp (de obicei, se recomandă un antibiotic din spectrul penicilinei sau o cefalosporină). După două-trei zile de la începerea tratamentului, simptomele se vor ameliora. Ca să nu se îmbolnăvească şi alţi copii, este bine să nu mai duci juniorul în colectivitate (grădiniţă, şcoală).
Tratamentul incorect şi netratarea bolii pot duce la complicaţii grave cum ar fi: cronicizarea bolii, abcese ale lojei amigdaliene, infecţii ale laringelui, traheei, bronhiilor, plămânilor, precum şi apariţia reumatismului articular acut (acesta din urmă afectează articulaţiile mari, muşchiul inimii şi aparatul urinar) sau flegmonul periamigdalian.
Cum putem preveni amigdalita
Este greu de prevenit. Trebuie evitat contactul cu persoanele infectate şi trebuie stimulată rezistenţa imunitară a copilului. Ţine minte! Este neapărat necesar să duci copilul la medic imediat ce au apărut primele semne de boală.
Amigdalele modificate patologic trebuie înlăturate? Aşa recomandau medicii în urmă cu câţiva ani. Dar care sunt efectele unei asemenea intervenţii? Copilul este pentru totdeauna lipsit de sistemul de apărare al organismului?
Cele mai recente cercetări au arătat că funcţia amigdalelor este aceea de apărare, de „barieră” în calea infecţiilor. De aceea, astăzi, nu se recomandă imediat scoaterea lor, ci se aplică întâi un tratament mai uşor. Atunci când sunt infectate, amigdalele îşi măresc volumul.
Pentru a debloca căile respiratorii, pentru a uşura înghiţirea şi, în acelasi timp, pentru a păstra intactă capacitatea de apărare a organismului, iniţial se aplică un tratament medicamentos, antiinflamator şi dezinfectant. În unele cazuri, însă, când tratamentele se soldează cu eşec şi hipertrofia amigdalelor persistă, îndepărtarea acestora se dovedeşte cea mai bună soluţie.
Aşadar, dacă copilul face mai mult de trei-patru infecţii acute pe an se poate practica intervenţia chirurgicală (de obicei după vârsta de patru ani). Atunci când faringele este mai larg, intervenţia se poate realiza cu laser.
Îndepărtarea completă a amigdalelor se va efectua doar dacă este absolut necesar. Operaţia se realizează sub anestezie locală sau generală, iar cel mic va fi suprevegheat în spital timp de 24-48 de ore.
„Roşu în gât”
Nu trebuie să uiţi faptul că nu orice „roşu în gât” înseamnă amigdalită infecţioasă. Congestia (roşeaţa) amigdalelor şi a faringelui poate apărea şi din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, a consumului des de lichide şi alimente reci.
Într-o asemenea situaţie simptomele sunt uşoare: febra nu creşte prea mult (maximum 37,5°C), starea generală a copilului este bună, nu apar complicaţii. În sezonul rece, „roşul în gât“ este foarte frecvent la copiii până la 10-12 ani şi nu necesită tratament cu antibiotice.
Nu uita!
Chiar dacă micuţul face febră, nu-i administra antibiotice. Lasă tratamentul în seama medicului. El este în măsură să decidă dacă este nevoie de antibiotic şi tot el va recomanda preparatul adecvat. Din păcate, şi astăzi, multe mame le dau copiilor antibiotice imediat ce constată o uşoară creştere a temperaturii. Dar antibioticul nu este un preparat antitermic (de scădere a febrei), ci unul care distruge bacteriile. Îndopând copilul cu antibiotice dintre cele mai puternice nu rezolvi problema, ci dimpotriva, îi creezi rezistenţă la microbi, afectându-i negativ imunitatea.
