Ce spune directoarea grădiniței unde au fost găsite zeci de ouă expirate

După ce azi, în urma unor verificări inopinate la grădinița nr. 184 din Chișinău au fost găsite ouă expirate, directoarea grădiniței vine cu o replică. Aceasta spune că de cele întâmplate poartă răspundere ea și că „trebuia să fie mai prudentă” atunci când produsele au fost aduse, scrie tv8.md.

separator

„– Eu sunt responsabilă de toate acestea. Există și factorul uman la moment. Trebuia să fim mai precauți ca să nu se mai repete așa ceva. -De ce nu sunt verificate ouăle în momentul primirii? – Ele au fost verificate. Au fost unele scăpări. Noi înainte de a le introduce în alimentație, încă odată le verificăm și avea să vedem că termenul este expirat. Acum așteptăm să ne aducă ouă bune. – Ce v-a spus agentul economic când l-ați anunțat despre faptul că ouăle pe care le-ați primit azi sunt expirate? -Nu mi-a spus nimic. Să discutăm deja aici, la fața locului”, a spus Aliona Sinigur, directoarea grădiniței nr. 184 din Chișinău.

Ouă expirate, găsite azi în câteva grădinițe din Chișinău, în urma unui control inopinat, în urma unei verificări inopinate, făcute de angajații Agenției Naționale de Securitate a Alimentelor (ANSA). Unele dintre acestea sunt expirate încă de la finele lunii iulie. Specialiștii de la ANSA au întocmit proces-verbal pe numele directoarei. Acesta riscă amendă de la șapte la nouă mii de lei.

Cazuri similare s-au depistat și în alte grădinițe din Chișinău, cum ar fi grădinița nr. 149 din Capitală, unde au fost găsite, de asemenea, ouă alterate. De menționat că ambele grădinițe sunt din sectorul Ciocana al Capitalei.

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

În Moldova au fost lichidate peste 16 mii de companii, în doar doi ani
Articolul anterior
Ștefan Bănică într-o poză cu Alexandra Măceșanu, tânăra răpită. Mesajul dureros al artistului
Articolul următor