Copii și limbile străine

Există mai multe puncte de vedere în ce priveşte vârsta potrivită a unui copil pentru învăţarea unei limbi străine. Dar aproape toţi specialiştii consideră că de la vârsta de trei ani, copilul este capabil să memoreze cuvinte dintr-o altă limbă fără mari probleme.

separator

858434_464006250331334_1482414544_o
Recomandarea specialiștilor în domeniu de la centrele specializate în programe de dezvoltare și cursuri de limbi străine pentru copii din Chișinău, este ca învăţarea unei limbi străine să se producă în acelaşi timp cu  limba maternă.

Explicaţia este că în prima etapă de învățare a limbii, copilul este foarte deschis către asimilarea oricărui tip de informație. Reține foarte ușor tot ce vede sau aude. Până la vârsta de 5 ani copiii sunt niște genii mici în materie de lingvistică pentru că au o capacitate uimitoare de a reține – între 20 și 30 de cuvinte noi în fiecare zi.

10173_510809128984379_1928114056_n 531478_472316629500296_184727010_n 860354_463290980402861_1787195518_o

IMG_6472Psihologii specializați în psihologia copilului recomandă însă părinţilor ca să aștepte până când cei mici vor putea vorbi destul de bine în limba lor. Ulterior să învețe și alta. Deoarece odată ce-l înveți de mic pronunția într-o limbă străină, aceasta va servi drept tipar pe mai departe și poate influența felul în care copilul va vorbi în limba maternal. E posibil să păstreze accentul limbii străine în limba maternă, iar mai târziu să aibă probleme cu cititul și scrisul.

Oricum, poţi încerca să vezi cum merge. În cazul în care vei observa că micuțul va avea tendința să transpună accentul străin în limba învățată inițial, atunci trebuie să mai aștepți pentru a nu fi nevoita să apelezi mai târziu la serviciile unui logoped.

Cum să-l înveți corect să vorbească într-o limbă străină?

Un aspect important care ține de asimilarea unei limbi străine este metoda folosită. La vârste mici, învățarea are loc doar verbal, prin dialog, povești și prin diverse scenarii jucate de părinți sau educatoare, adică prin cât mai multă comunicare.

Dacă tu, ca părinte, știi bine o limbă străină, atunci îți va fi ușor să-i atragi atenția, fie prin cântecele scurte cântate în limba respectivă pe care le va memora și cel mic, fie prin desenarea diverselor personaje de poveste care vor spune ceva într-o limbă străină, fie prin jocuri interactive în care folosești cât mai mult cuvinte.

Nu se va ține un monolog, ci încerci să creezi un dialog și chiar dacă ai tentația să folosești cuvinte în limba maternă, n-o faci pentru că într-un final copilul nu va vorbi corect în nicio limbă. Mai mult de atât, procesul de stăpânire a gramaticii va deveni mai greoi pentru că este mult mai dificil să corectezi ceva învățat greșit decât să o iei de la zero.

IMG_3099

Pe lângă conversațiile pe care le aveți, pune-l să asculte CD-uri cu înregistrări ale unor nativi care vorbesc limba pe care o învață cel mic. Așa îi va fi mai ușor să pronunțe corect cuvinte și să construiască propoziții. De asemenea, cel mic are posibilitatea să-și compare succesele în materie de pronunție.

Ideal pentru un copil este ca să ia primele lecții de limbi străine de la părinți. S-a demonstrat că cei mici sunt foarte motivați să învețe împreună cu părinții. Totuși, dacă nici unul dintre voi nu cunoaște suficient de bine o limbă străină, atunci va trebui să apelezi la ajutorul unui învățător.

Învățarea în grup

IMG_2966Copilul poate începe să învețe o limbă străină în particular sau în grupuri mici de copii. Spre deosebire de orele particulare, aici va interacționa cu alți copii de vârsta lui. Astfel procesul de învățare va fi echivalat cu joaca și cu distracția, fapt care-l va face interesat să afle mai multe și să continue să învețe cuvinte noi.

Oricare nu ar fi decizia pe care o iei, ține cont că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său. Dacă după trei săptămâni de ,,cursuri” cel mic nu spune niciun cuvânt în limba străină, nu este un motiv de îngrijorare. Important este să îl motivezi în fiecare etapă de asimilare indiferent de rezultate. Pune-i măcar CD-uri să asculte.  Așa va învăța pasiv și va avea abilitatea mai târziu să gândească în ambele limbi, obiectiv mai greu de atins odată cu trecerea anilor.

Totuși, regula de bază este că un copil învață cel mai bine prin conversație!

În momentul în care vei auzi prima poezie sau primul cântec într-o limbă străină, roagă-l să ți-o repete cât mai des, atât ție, cât și celorlalți (prieteni, rude). Asta îl va face să-i crească încrederea în sine și să continue să învețe.

Cel mai important pas după alegerea corectă a metodelor de predare/învățare este să-i dezvolți nevoia de a vorbi într-o limbă străină, altfel totul va rămâne la stadiul de joc.

logoCentrului Educațional QUO VADIS

Adresa: str. Șciusev 82 (intersecție cu str. Bănulescu Bodoni), str. Alecu Russo, 57 A

Telefoane: 373 22) 22 31 47, (373 22) 21 42 20, (373 ) 69 28 24 53

www.quo-vadis.md

Construcția unei grădinițe cu 160 de locuri a început într-un sat din preajma Chișinăului. Cum va arăta instituția?

În premieră, preșcolarii din satul Bîc, comuna Bubuieci a municipiului Chișinău, vor merge la propria grădiniță din localitate. Primăria Municipiului Chișinău cofinanțează construcția din temelie a grădiniței din suburbie, care va avea o capacitate de 160 de locuri.

„Costul total al proiectului este de peste 39 de milioane de lei. Lucrările au început în vara anului 2022.

La prima etapă a proiectului, din bugetul municipal au fost alocate 4,17 milioane de lei. Alte peste 4 milioane de lei au fost bugetate de Primăria Chișinău pentru lucrările din acest an.

Edificiul va fi cu două etaje. În fiecare grupă va fi amenajată zona pentru activitățile de educație – instruire, un dormitor, blocul sanitar și bucătăria. Până la această etapă, au fost efectuate lucrările de terasament, puse bazele fundamentului noii grădinițe, și ridicate cele două etaje. În prezent, se desfășoară lucrările de montare a acoperișului.

Proiectul prevede și construcția unei cazangerii, care va asigura grădinița cu energie termică și apă caldă.

În prezent, copiii din satul Bîc merg la grădinițele nr. 1 și nr. 2 din Bubuieci sau la cele din satele megieșe”, a declarat edilul capitalei Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

Anișoara Loghin și-a arătat fiul în vârstă de 3 ani. Vezi ce mesaj emoționant i-a dedicat

Anișoara Loghin și-a sărbătorit fiul, care a împlinit 3 anișori. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a publicat o poză rară alături de micuțul ei, dar și un mesaj emoționant pe care i l-a dedicat acestuia.

„Sunt sau nu copiii sensul vieții , nu știu…dar știu sigur că ei sunt ce are viața mai frumos să ne ofere. La mulți ani, copil frumos! Să spun că te iubesc ar însemna să spun prea puțin, mami și tati @ginsari10 sunt acolo mereu pentru tine!”,  a menționat prezentatoarea TV.

Anișoara Loghin și Radu Gînsari cresc împreună doi copii, un băiat pe nume Raul și o fetiță, Carla.

Record: O femeie a născut pentru a 12-a oară prin cezariană. Ce spun medicii?

În 2022, presa din România anunţa că o femeie din Alba deţine recordul la naşteri prin cezariană, imediat ce suferise pentru a 8-a oară o astfel de intervenţie. Iată că, acum, la Maternitatea din Bacău se înregistrează un nou record, transmite presa română.

Este vorba despre o femeie căreia recent i-a fost făcută a 12-a cezariană, în urma căreia a adus pe lume o fetiţă de nota 10. Şi la propriu, pentru că acesta este calificativul pe care l-a primit din partea echipei medicale, dar şi la figurat, pentru că astfel de chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase.

Informaţia a apărut recent pe facebook, după ce Maternitatea Bacău a postat un bilanţ al activităţii de la începutul anului până în prezent, şi a fost preluată de Bacău.net.

„O mămică a născut o fetiță de 2800 g cu nota (IA) 10, echipa medicală formată din Dr. Beleuță Octavian, Dr. Popa Marius, Dr. Carp Cristina efectuând la această pacientă cea de-a 12 a cezariană. Pacienta a mai născut de 11 ori, de fiecare dată prin operație cezariană, ultimele trei intervenții fiind efectuate cu succes în Maternitatea Bacău” – au scris reprezentanții SJU Bacău.

Medicii spun că astfel de cazuri sunt foarte rare, mai ales că astfel de intervenții chirurgicale repetate sunt extrem de periculoase, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.

De la începutul anului 2024, în Maternitatea Bacău au venit pe lume 370 de nou-născuți, din care 18 născuți prematur au fost preluați și îngrijiți în secția ATI Neonatologie, aflăm din postare.

Tot aici a fost modernizat Blocul Operator Maternitate prin achiziționarea unei linii de laparoscopie complete de ultimă generație, cu instrumentar specific de chirurgie laparoscopică ginecologică. „Chirurgia minim invazivă permite rezolvarea cazurilor cu incizii minime, recuperarea este rapidă, durerea postoperatorie fiind minimă cu reducerea duratei de spitalizare. Externarea pacientei se face în medie la 48 de ore postoperator”, conform SJU Bacău.

Două vedete au îmbrăcat aceeași rochie
Articolul anterior
Un nou trend geanta penis!
Articolul următor